Râvna cioroiului - Fabulă

Un cioroi urât, băbar,

Cocoţat pe-un răscopt par,

Se uită cu jind de-o oră,

La o porumbiţă nouă,

Venită de-un timp, încoace,

Sub primitoare cerdace.

Oftează: "Frumoasă foc!

Dacă aş avea noroc,

Să aibă ochi pentru mine,

Aş purta-o peste culme,

M-aş face o călătoare,

Să-i pun lumea la picioare!"

Porumbiţa nu-l priveşte.

Ea, un porumbel chiteşte,

Unul tânăr coronat,

Ca un mândru împărat!

Cu ochi umezi doar spre el,

Spre dragul de porumbel!

Cioroiu-i gelos şi pace,

De tristeţe parcă zace!

Zile-ntregi a tot cântat,

Însă versu-i demodat!...

Se gândeşte-n chip şi fel,

Cum să-l vadă şi pe el,

Un june deosebit

Şi îl apucă subit,

Să cânte cu: glu! glu! glu!

Poate-l remarcă acu'!

Ea, fireşte s-a uitat,

Penele şi-a înfoiat,

Căci biata s-a speriat,

De cioroiu-namorat!

Cioroiul a remarcat,

Că penaju-i răsfirat,

Şi convins că îl admiră,

Glu! glu! glu! o ţine-o gură!

Porumbelul cel moţat,

Deranjat rău, l-a certat,

Căci dorea să se-odihnească,

Dar nici chip să aţipească.

-Măi, frate, eu nu-nţeleg,

Tu eşti un nătâng întreg,

Ori fracţionat, căci zău,

Du-te frate-n...neamul tău!

Eşti penibil, cum să-ţi spun?

Iată direct: Eşti nebun!

Cioroiul, jignit în faţă,

Căci ăsta-l crede paiaţă,

Zvâcneşte-apăsat şi tare,

Din negrele-i aripioare,

S-arate că-i ofensat

Şi -i răspunde răspicat:

-Slugă de amor ratat,

De-ai fi în seamă luat,

De frumoase porumbiţe,

Acum n-ai mai face fiţe,

Ci te-ai ocupa de ele,

Să le pui cu drag inele,

Şi să le trimiţi în lume,

Eşti invidios cu spume!

Ia uite cum mă priveşte,

Cât de gingaş se roteşte...

Mă curtează, negreşit!

Argumentă ameţit.

Vine porumbiţa lin...

El e tot numai suspin!

Şi se aşeză pe par,

Lângă cioroiul băbar,

Şi-i şopti cald şi suav:

-Suferi de-o boală, şi-i grav!

Cum îţi închipui vecine,

Că-mi place ceva la tine?

Lumea mea, e lumea mea,

Iar a ta, este a ta!

Nu vreau trai măriminos,

Vreau un porumbel frumos,

Să-i fac pui de porumbel,

Să-i cresc alături de el,

Şi să stăm aici, acasă,

Căci viaţa noastră-i frumoasă.

Poţi să ai şi cuiburi moi,

Doar din puf de piţigoi

Ori mătase, borangic,

Nu le-aş vrea pentru nimic!...

Nu mai avea vise lungi,

Căci la balamuc ajungi!

*

Morala:

*

Stai strâmb şi gândeşte drept,

Cum face un înţelept.

Cu bani multe-ai cumpăra,

Însă nu şi inima!