Ne va fi dor, atâta dor! - Poezie pentru copii

-Deşi sunt ţanţoşi în pământ,
De ce îmi plâng plopii în vânt?
De ce în mlădieri foşnesc
Şi frunzele îi părăsesc?

De ce hârciogu-ngrijorat,
În galerie a intrat?
Iată şi cioara picoteşte
Sub cerul ce se înnegreşte!

Şi ursul de ce-i bosumflat
Şi spre bârlog s-a îndreptat?
Iar veveriţa, sprintenică,
De ce fugi în scorburică?

De ce ariciul cu doi pui,
Slăbuţi, să îi anini şi-n cui;
S-a înfoiat? Că nu e soare?
De ce simt suflu de răcoare?

Aşa-ntreba un piţigoi,
Prin plopii dârzi, aproape goi,
Pe mama, care îl cuprinse
Sub aripioare, când le-ntinse.

-O, tu, copil neştiutor,
Ne vom topi de atât dor!
Un dor de frunze, dor de soare,
De razele-i mângâietoare,

Şi dor de cerul albăstrui,
De frumuseţea câmpului,
De trilurile noastre-n cor,
Ne va fi dor, atâta dor!

O mustrai pe toamna mea! - Poezie pentru copii

Într-o noapte neguroasă,
Ţâşni greieraşu-n casă,
În frisoane, speriat,
Bău ceai, se puse-n pat,
Să se încălzească, Doamne,
Fiindcă toamna are toane.

Noaptea se ivi senină,
Cu cer în hăinuţă fină.
Dar se răzvrăti deodat’,
Şi ploi reci a presurat,
Gonind greieraşi, broscuţe,
Ce cântau pe mal, desculţe.

Ce spaimă! Se scufundase
De apa se-nvolburase,
Lăsând greierul stingher,
Cu ochi rugători spre cer,
Parcă refuzând să creadă,
Că toamna s-a pus pe treabă.

Pricepând că nu-i glumeaţă,
Murat tot, fără o zdreanţă,
Fugi spre căsuţa sa,
Bâjbâind prin noaptea grea,
Iar eu, martor, cin’ să fie?
Am compus o poezie,
Şi-o mustrai pe toamna mea:
-Ai de gând să stai aşa,
Bosumflată, zbuciumată?Fii fetiţă delicată!

Amicul bun îţi "suflă" nevasta - Pamflet

Se plimbă prin casa ta,
De juri că-i de fapt, a sa!
Pijamaua ta dungată
E pe el. Soaţa-i curtată.
*
O soarbe, o-nvăluieşte,
De gândeşti, Doamne fereşte,
Că o pune-n faţa ta,
Lasă-l puţintel cu ea!
*
Fă-te că eşti beat, dar mort,
Te jigneşte-ţi dă şi-un cot,
Ba te-mpinge într-o parte,
Ca s-o prăvale pe spate!
*
Obsevi, gata-i s-o atingă,
Şi-i cu mâncărici la limbă,
Complimente-i ies pe gură,
Cică "Plec!", dar nu se-ndură!
*
Şi vine des, zi de zi,
Sperând, poate, s-o brodi,
Să-ţi schimbi tura la serviciu,
Să fie doar ea şi piciu.
*
La ăl' mic c-o ciocolată,
Îi închide gura-ndată!
Ba îi dă şi vreo cinci lei,
Să îi lase singurei.
*
Vin şi flori, tu zici: "Amabil",
Dar vecinul tău, contabil,
Notează de-o vreme bună,
Trage linie şi-adună!
*
Nu-i problemă c-ar fi multe,
Dar şi babele inculte,
S-au prins: " Vai, bietul bărbat,
Acuş e încornorat!"
*
Fotoliu tău preferat,
Tot de el e ocupat,
Ba încearcă, hei, în glumă,
Pe genunchi, soaţa, s-o pună!
*
E săritor, o ajută,
Ea se moaie, şade mută,
C-o atinse, ah, ce fin,
De îi rupse un suspin!
*
Tu îndură, ţi-e amic,
Şi văzu şi ala mic,
Căci lui mami, nea' Mitică,
I-a strâns tăliuţa mică!
*
Cum să te superi, se poate?
Cu prietenul se-mparte,
De la ţigară, cafea...
O-mparţi şi pe doamna ta!
....................................
Ai primit cu drag, "beleaua",
Ţi-a purtat şi pijamaua,
Pe nevastă ţi-a curtat-o,
A sedus-o, ţi-a suflat-o!
*
Acum ce stai bosumflat?
Scuze, dar s-a întâmplat,
Doar din vina ta, ia spune,
N-a fost, oare, slăbiciune?

Aş fi vesel da-s sărac / Nu-s nici om, dar nici gândac! - Pamflet

Toţi şuşotesc că-s posac,
Aş fi vesel da-s sărac.
De joi n-am mai mâncat bine,
Şi-atunci resturi de la câine.
.
Jigăritul se descurcă.
A rupt prin vecini, o curcă,
Şi-a-ndopat-o furişat,
S-a-ndurat şi mi-a lăsat:
.
Trei oscioare şi-o aripă,
(Am înfulecat în pripă!)
Iar ghearele le-am păstrat,
Dar Pufi mi le-a furat.
.
E un leneş de motan,
Şterpeleşte tot ce am!
De şoareci nu se îndură,
Mama lui de corcitură!
.
Vara-i bine căci găsesc
Verdeţuri câte poftesc!
Îmi fac salate, vreo trei,
Chiar şi din frunze de tei!
.
Un secret, (Nu-s vorbe-n vânt!)
Scormonesc negru-pământ,
După rădăcini amare,
Şi le mănânc doar cu sare.
.
Uneori mă înfior,
Spun şi rugi, crezând că mor.
Mi se face gura, pungă...
Ei pe naiba-s într-o dungă!
.
Dragilor, când foamea roade,
Mănânci şi ce nu se cade.
De cât să mori închircit,
Mai bine numit "Ţicnit"!
.
Am pus gând rău la broscoi,
Cred că-s dulci, gustoşi şi moi;
Zău, m-aş delecta cu ei,
Ca să nu-l tai pe Grivei!
.
Am o poftă de friptură,
Salivez, am rouă-n gură!
La furat nu pot să merg,
Că-s cinstit, fricos şi bleg.
.
M-aş ruga de moartea mea,
Să vină ca să mă ia,
C-o să-i fiu fidel, un Sfânt,
Cum am fost şi pe pământ.
.
Însă ştiţi de ce n-o chem?
Nu am rude şi mă tem,
Că la morga voi rămâne,
Cu alţi schilozi peste mine!
.
Auzii întâmplător,
Căci săracii care mor,
Zac ca şi la abatoare,
Pe la morgi, goi...O splendoare!
.
Las' când vine primăvara,
Muguraşi voi mânca seara,
La dejun o păpădie,
Şi la prânz pasc pe câmpie!
............................................
Aş fi vesel da-s sărac,
Nu-s nici om, dar nici gândac!
Şi în orice dimineaţă,
Mă pipăi dacă-s în viaţă.

Fudulia nu e bună! - Fabulaţie - Pentru copii

Din hugeagul foşnitor,
De la stacojiu covor,
Croşetat ieri, de Răpciune;
Ţâşni plin de goliciune,
Un vulpoi ca o nălucă,
Un rebel cu dor de ducă!

Că s-ar duce, nu e bai!
Însă nu e luna mai,
Să ieşi în albă cămaşă,
Iar de frig să faci grimasă,
Să-ţi ţii barba, scos din minţi,
Că îţi clănţănesc opt dinţi.

Stagiar prin luminiş,
Ursul îl privi pieziş,
Şi grăi: -Toamna e lungă,
Vulpoiul "e într-o dungă",
Ori e prea semeţ, ori prost...
Şi-l luă straşnic, la rost!

-Hei, am gemeni mititei,
Au hăinuţe, botoşei,
Dar mă tem de-o să te vadă
În strai fin, ca de zăpadă,
Se vor dezbrăca, ştiu bine,
Imitându-te pe tine!

Eu îţi sugerez să-ţi iei
Straie groase, bocăncei,
O căciulă îmblănită,
Şi toamna-i îmbrobodită!
Hai, că te-ai învineţit,
Tremuri şi te-ai închircit!

Vulpoiul suflă în pumni,
De la frig, visa tăciuni,
Într-o sobă-n vizuină...
Ursul nu-i! Iat-o vecină,
Îl săltă. E-nţepenit!
-Vai, crezuşi că ai murit!

Toamna-n colţul de basma,
Năstruşnică, chicotea.
Apoi mila o cuprinse,
Şi dintr-un stejar îi ninse
Frunze moarte, strat cu strat,
Şi vulpoiu-i îmbrăcat!

A plecat încetişor,
Călcând stratul foşnitor,
Cu fioruri, cu căldură,
Căci făcu temperatură;
Şi ajunse-n vizuină.
A sărit şi peste cină,
Şi c-o rugă-i mulţumi,
Domnului că-l ocroti.
A băut un ceai fierbinte,
Apoi se culcă cuminte.

Iar morala aşa sună:
Fudulia nu e bună!

Doar Lică îmi este drag! - Pamflet

Sunt topită după Lică,Arată spectaculos!Scofâlcit ca o bunică,Ca ţânţarul musculos!.Ochii câşi, sticloşi, mă-nmoaie.Sub sprâncenele vâlvoi,Creţe ca blana de oaie;Sunt adânci parcă-i strigoi!.Obrajii cer dezmierdare,Cu patos i-aş mângâia,Dar nu-i simt că barba-i mare,M-aş putea piti în ea!.Cum să nu-i ador mustaţaCând pe viscol şi ninsoare,Arată precum paiaţa?Ciufuleală în vâltoare!.Buzele, ah, ce cărnoase!Doar deduc, că nu le văd.Roata lor, miţe soioase,Cum să nu le faci prăpăd?.M-a sedus ca pe o proastă,Şi bustu-i de ţâr uscat.De-am surprins privirea voastrăÎnspre el, cert, v-am bruscat!.De la brâu în jos, vreun metruAtât are! Dar nu-i bai!Poartă pantalon din fetru,Care-i tapetat cu scai..Nu ştiu ce dracu' mai are,Dar tresalt de-l întâlnesc!Mă bâlbâi şi roşesc tare,Şi-i declar că îl iubesc!.Pe-aşa arătos ca Zeii,L-ai urma chiar şi în Iad!Mor de ciudă toţi holteii,Că doar Lică-mi este drag!

Văduvioara-n văduvie - Pamflet

Într-o toamnă, la chindie,

Am rămas în văduvie.

Să vă spun cum am jelit:

O lună m-am cherchelit,

Nu cernită, ( ce-i păcat?)

Cu tot ce-i numit bărbat!

Mulţi şopteau: "Suferă, frate..."

Eu de dulcea libertate!

Mai să crăp de bucurie,

Halal trai în văduvie!

Am umblat cât am putut,

Şi-am iubit ce n-am avut!

Iubeam şi când răposatul

Mai mişca, dar vuia satul,

Că mă alerga gelos,

Când mă pipăia vreun moş.

Parcă ce putea să-mi facă?

Îngrijea de porci, de vacă,

Şi ca recompensă, zic,

Pipăitu-i un nimic!

Deh, cu fustangiul Tiţă,

M-a surprins într-o căpiţă,

Cu capu-ncâlcit prin poale...

Iscă iureş ca-n răscoale!

Tiţă avea şi hernie,

Dar "zbură" tocmai în vie,

Ca un vultur, speriat,

Rămânând şi nebărbat!

Şi nu s-a lovit... În fine!

Cum stătea chircit, pe vine,

Răposatul c-un briceag,

I-a ciuntit ce-avea mai drag.

Cu forţosu' lui Frigida,

Păroasă ca şi omida,

Fix în beci ne-a dibuit,

Ăsta-i fler de om ţicnit!

De-avea amantul, cojoace...

Eu primii trei bobârnace,

Dar şi el scăpă uşor,

I-a rupt nasul şi-un picior.

Frigida făcuse spume.

A scos secretul în lume,

Cică l-ar păstra de bun,

Şi eu îi uzez... Nu spun!

Mulţi avuşi, nu mai ţin minte...

Las', nu port nume de sfinte!

După ce "plecă" al meu,

Mai ştie doar Dumnezeu!

Ultimul mă ţepuise.

În pod mă ademenise,

Îl ştiam molâu, încet;

N-am ştiut că-i impotent!

M-a frământat ca pe pâine,

Plin de bale ca un câine;

M-a legat cu sfori, stricatul,

Apoi mi-a trimis bărbatul...

Ei, acuma-n văduvie,

O s-aleg ce-mi place mie,

Fără teamă de bărbat,

Ori că se bârfeşte-n sat!

-----------------------------------

Avu, Văduvioara-n draci,

Tineri, însuraţi, babaci,

Până când Tuta, lui Bratu,

O "centră" lui răposatu'!

Azi, prin colţuri de odaie,

"Al meu", o făcu de oaie!

Se căina încetişor:

"Fără Văduvioară, mor!"

Balada frunzei de toamnă

Tulburat şi închircit,

Privind codrul sărăcit,

Ceru-i mohorât, ar plânge...

Norii-fii în braţe-i strânge

Şi le pune botoşei,

Îmblăniţi, cu motocei,

Şi în taină le şopteşte:

-Brumărel deja, domneşte!

Plopul, ulmul şi un tei,

Năpădiţi de-un vânt holtei,

Fără ţel, copii, soţie,

După zburdul din câmpie,

Înspre ei s-a năpustit,

Ca un hun, ca un smintit;

Şi a scuturat din zbor,

Frunzuliţe, mototol!

Mlădiind morocănos,

Ulmul, cu un ram în jos,

Mai c-ar vrea frunza să-şi strângă!

Ramul parcă-i mâna stângă,

N-a izbutit să o ia!

Frunza veştedă jelea,

Cu mici lacrimi stacojii,

Galbene şi rugini...

Plopu-n semeţia sa,

La tulpină-şi aduna

Covoraş strâns cu migală,

Din frunza de astă vară.

Mâhnit că-i persecutat,

Foşnitor, uşor plecat,

Presăra şi croşeta,

Ce a fost verde, cândva...

Tot lovindu-şi ramul gol,

Nostalgic, cătând spre sol,

Teiu-şi aranjă ţinuta,

Că o cioară ca cucuta

De amară-n vorbe seci,

Îi zvârli: - De-acum în veci

N-o să mai fii arătos,

Toată fala-ţi stă pe jos!

De rănit, n-a ripostat!

Cine e mai vinovat,

Vântul, vitregindu-l iară,

Ori îndoliata cioară?

Şi în fremătări de dor,

Văzu frunza, cum din zbor,

A pus căpşorul fin,

Jos, cu foşnet, cu suspin,

Pe un smoc de urâciune,

Şi cu plapume de brume,

S-a-nvelit şi doarme dusă,

Doar de umezeli pătrunsă.