Tu m-aduci, Tu mă petreci! - Baladă

Ici, pe povârnişul moale,

Vara-nfofolită-n ţoale,

Cu basma, vestă şi ghete,

Strânge flori de câmp, buchete,

Să le aibă amintire...

Toamna îi cam dă de ştire

Că soseşte în curând,

Scurtând zilele pe rând,

Înmuind cărările,

Alungând cântările,

Cu suflarea-i schimnică,

Udă şi potrivnică.

Ieri a plâns într-o hârtoapă,

Plină cu nămol şi apă,

Că plouase, şi plouase,

Şi câmpul îl îmbibase...

Şi a dârdâit, pe bune,

Repetând o rugăciune:

"Doamne, trei raze să-mi dai!

Nu căldură ca în Rai,

Nu-ţi cer tril de păsăruci,

Doar straiul să mi-l usuci,

Că mă trec fioruri reci,

Tu m-aduci, Tu mă petreci..."

Vâja, vâja, vine vântul,

Sărutând pomii, pământul,

Şi zvântă în alergare,

Mirişti, dealuri, văi...agale,

Şi a verii ude poale.

Ciulinii în zbor trecând,

Lobodele fremătând,

Ştiriţa şi spinii goi;

Plâng că-n vers de piţigoi,

Răzbate o jale, dor,

Dup-a câmpului covor.

Vara privind îndărăt:

"M-aş întoarce, nu mai pot..."

Şi a plâns de a lăsat

Tot pămânu-nlăcrimat!

Nici să ştiu că-s zece Raiuri! - Povestea unui stejar

Stingher, rătăcit în vale,
Un stejar crestat în frunze,
Lung, cu ramuri colosale,
Trosnind zgomotos, mofluze,
Geme trist, făr' alinare,
De îţi dă înfiorare.
.
Vede doar cerul şi dealul,
Valea, gazda alungită;
O baltă cu verzui valuri,
Şi o holdă aurită,
Unde ţipă prepeliţa
Să-şi păzească moviliţa.
.
Cum sămânţa sa, ajunse
În pustiu? Unde-i pădurea?
Şi o jale îl pătrunse...
Uf, de l-ar cruţa securea,
Va sta în însingurare,
Dar nu ciopârţit în soare.
.
Şi scrâşnind din rămurele,
Şi trosnind a ne-mpăcare,
Au sosit opt păsărele,
Cu păiuşuri, fiecare,
Clădind cuiburi până-n seară,
Să-i cânte o-ntreagă vară.
.
Stejarul se-nseninase.
Fremătând frunzele dese,
Le iubea, le adoptase,
Şi-ncepu vădit să-i pese,
Să le ţină-n nopţi, dosite
Când veneau ploi repezite.
.
Curând, mulţumi fierbinte,
Domnului puternic, mare,
Că văzu, foşnind cuminte,
Zeci de camioane, care,
Ce răpeau codrului, (Crede!)
Preţiosul "aur verde".
.
Cu o ramură la frunte,
Sprijinit ca gânditorul,
Făcând trei cute mărunte,
Şopti: "Bine că toporul
Nu m-a nimerit în vale,
Ce noroc de-nsingurare!
.
N-aş pleca-n codru cu-alaiuri,
Nici să ştiu că-s zece Raiuri!

Din murmurul lui Gustar - Poezie pentru copii

Dintr-o galerie lungă,
Nevăstuica în mirare,
Rotofeie, uşor scundă,
Se ivi, zâmbind la soare.

Galant, un mohor subţire,
Se plecă, o salutase,
Şi-ntr-o lungă amuţire,
S-a-ntins leneş şi căscase.

Ici, pe grădiştea aridă,
Gravă şi posomorâtă,
Imună, o pălămidă
S-ar ascunde, nu-i plăcută!

Veşmântu-i indezirabil.
Şade ca o inculpată,
Că un soare prea amabil,
Îi asprise trena toată!

Pâşa-pâş, o caravană
De furnici cu săculeţe,
Au muncit, nu cer pomană,
Nu-şi doresc rang de alteţe.

Ciocârlanul sparse calmul.
Sub o salcie bătrână,
Un sătean pusese hamul,
Şi se aşeză pe-o rână.

Calul paşte şi nechează.
Şopârla cu nevralgie,
Puse capul, că-i amează,
Pe un puf de păpădie.

Şi de cald şi calmitate,
Dorm gândacii-n rând, pe spate.

Zori de vară - Poveste în rime

Zorii vin. Dintr-un mohor

Ţâşneşte în vervă mare,

Un gândac multicolor,

Lăcusta cu lungi picioare,

Şi vreo patru gărgăriţe,

Cu buline pe altiţe.

Pe sub ştiriţă, sfios,

Cu un pansament la frunte,

Un ţânţar morocănos,

Că s-a lovit de o punte;

Cască leneş, şi iar cască,

Şi-şi puse pe cap o bască.

Trase cu ochiul discret,

Într-un bobuşor de rouă.

Că e şic, nu-i un secret,

Cămăşuţă, vestă nouă,

Iar la gâtul ca o aţă,

Papion dintr-o verdeaţă.

De prin lanul foşnitor,

Doi ochi ca două biluţe,

Se rotesc. Ici, un cocor,

Cu picioarele desculţe,

Şade-nţepenit spre soare,

Făcând planuri pe răcoare.

Un tril lung, armonios,

Sparge liniştea deplină.

Greieraşul cel lucios,

Cu o veche mandolină,

Începu o doină tristă,

De-a plâns mierla în batistă.

Pelini, brusturi, s-au spălat.

Buruienile trezite,

Toate s-au înviorat!

Păpădiile grăbite,

S-au împrăştiat şi-n zbor,

S-au depus pe-un ştir, uşor.

Zorii râd. Dintr-un mohor

Roade un hârciog cu spor.

Poveste dintr-o vară

S-au desfofolit scaieţii,

S-au răscopt pe rând bureţii,

Mohorul uscat foşneşte,

Vântul, spicul, risipeşte,

Iar un brusture bătrân,

Şade prăfuit în drum.

O stăncuţă minionă,

Zăpăcită şi afonă,

Scoate sunete prin ramuri,

De stau greierii la geamuri,

Curioşii şi strigă toţi:

-Ţipi de parcă vezi doar hoţi!

Şopteşte şi greieriţa:

-Eu îmi legănam fetiţa,

Şi a tresărit şi plânge.

O saltă, la piept o strânge,

Şi-o alină-ncetişor:

Taci cu mama, puişor...

Îşi luă zborul, stăncuţa.

Furnica şi mămăruţa,

La izvor, într-o hârtoapă,

Se spală şi se adapă,

Că astru-i dogoritor,

Frige ca şi în Cuptor.

Dintr-un fag, pe-o rămurică,

Şuieră o păsărică,

Şi prelung, ca într-o dramă...

O lăcustă cu năframă,

Verzuie, din borangic,

S-a dosit sub altângic. 

Pe lângă volbura lungă,

Musca parcă este ciungă.

N-a putut ţine paharul,

Să-şi bea apa ca şi jarul,

Ce o adună în zori,

Din mijloc curat de flori.

Cum să poţi pe-aşa căldură?

Bolta-n lene, nu se-ndură

Să-şi adune ca o mamă,

Norişorii plin de mană,

Ca să răcorească lin,

Pământul crăpat, martir.

Cum şedeam oftând, tăcută,

La o umbră de cucută,

S-a apropiat prin iarbă,

Şopârla cu niscai treabă,

Şi rosti silabisat:

-Vin la nori de pese sat!

Hai în casa mea de lut,

Ca să scrii tot ce-ai văzut!

Şi-am notat, şi am notat,

Cât ploaia s-a revărsat.