Raiu-i la bunici! - Poezie pentru copii

Joc vioi, joc de văpaie,
Ici, în casă la bunici,
E aşa cald în odaie,
Chiar de vântu-i ca un bici.

Bată cât o vrea hoinarul,
Sufle-n geamul aburit,
N-o să stingă focul, jarul,
Hornul pufăie zgurit.

Bunicul veni în casă,
Plin de nea şi zgribulit,
Punând bunătăţi pe masă,
Eu, la sobă, l-am poftit.

-Vino şi te încălzeşte,
Buni a mai pus un ciot!
Şi-n fotoliu aţipeşte,
Lunecând uşor, pe-un cot.

Afară trosnesc copacii,
Gerul muşcă hămesit,
Iar doi guguştiuci, săracii,
În cuib s-au adăpostit.

Stau la geam. Focul pocneşte,
Murmure de cobză, nai...
Bunicuţa împleteşte,
Eu mă simt ca-n sân de Rai!

Femeia cool / Pamflet

Şireată, feminizată…
Femeia modernizată,
Nu mai mirose a ceapă, 
Cu paiul bea suc, (Nu apă)
Că stau măştile pe faţă,
Ca la clovn. Soţu-i paiaţă!

El trudeşte zi-lumină,
Ea la bârfe c-o vecină,
Şi tot cool, la telefoane,
Traiu-i de foiletoane!

Dimineaţa-n pijamale,
Cu opt rânduri de “sarmale”,
Bigudiuri cât colina,
S-aibă buclele ca fina;
Savurează cafeluţa,
Scărpinând la ceafă, mâţa.

Ciuguli ceva sintetic,
Înghite un diuretic,
Şi un purgativ, căci vrea
O supleţe ca de “Stea”;
Chiar dacă o zi întreagă
Stă pe budă…să se dreagă…
Palidă, împleticită,
Slăbeşte încolăcită.

Cu-aşa crampe odioase,
Dureroase şi tăioase,
Trebuie să şezi cuminte,
Să te rogi de cele sfinte,
Să îţi trecă, că şi Bella
Aşteaptă telenovela…
Apoi de pierde vreo fază,
O apucă o emfază!

Boceşte, se văicăreşte,
Că sultanul n-o iubeşte,
Şi aia-i ca şi un soare,
Chip plăcut şi lungi picioare...
El, schilod ca şi cocorul…
Să spargă televizorul,
Aşa-i vine, de-nciudată!
Dragostea-i tare ciudată!
Bine că s-a terminat,
Mâine iar e “moţ” în pat!

Ar găti, dar n-are vase,
De-o lună nu le spălase!
Tiii, chiuveta e ticsită!
Nu poate că-i lăcuită
Peste unghii, şi-o costase
Două chenzine frumoase…
(De-a bărbatului, sărmanul,
Şi nu-i face cu ciocanul!)
Căci "pictura" este scumpă,
Doar e cool, nu e vreo tâmpă!

Se învârte plictisită,
Modernă…şi obosită!
Soţul vine frânt, acasă,
Ea îl pofteşte la masă:
Un pateu şi-un colţ de pâine,
(Nu l-ar mânca niciun câine)
Şi-i spune printre suspine,
“Azi am stat numai pe vine,
Cred că am o boală grea,
Şi văduv vei rămânea!”
El, holbat, înghite greu…
-Uf, cum o vrea Dumnezeu...
De-mi doresc viaţă lejeră,
O să-mi iau o menajeră!”

O zi de iarnă / Poezie pentru copii

Din migala cerului,
Din răsuflul gerului,
Motocei de promoroacă,
Vin şi lumea îmi îmbracă,
Într-un dans şi veselie,
Toată în dantelărie!

Colo-n cuib ascuns de nea,
O stăncuţă subţirea,
Înfoiată, bosumflată,
Gândea: "Vântul să nu bată,
Să-mi ia calda păturică,
Că mi-e frig, că-s singurică!"

Peste albul câmpului,
Lupu-n calea frigului,
A trecut spre nord, în goană,
Speriind o lighioană,
Ce ţâşni fără s-o vadă,
Sub trei straturi de zăpadă.

Ici, s-arată un cătun,
Şi-n fereste-ncet, apun
Lumini galbene prin şoapte,
Vântul aţipi. E noapte!
Şi în liniştea deplină,
Cade iarăşi, neaua lină.

Fulgi de nea /Poezie pentru copii

Fulgi născuţi de bolta sură,

Ce din poală îi răstoarnă,
Năvălesc spre neagra zgură,
Rând pe rând, cernuţi de iarnă.

Într-un roi de zbenguială,
Se anină, se răsfiră,
Dansuri line de beteală,
Pe un cânt tainic, de liră.

Dantelaţi, vin tot mai des,
Ca o ploaie lucitoare,
Vrajă de perdele ţes,
În veşmânt de sărbătoare.

Moş Crăciun la porţi sărace / Poezie pentru copii

Vântul vâjâie prin ramuri,
Şi le rupe din ţarţamuri,
Ciucuraşi de nea pufoasă,
Munca iernii, migăloasă!

Neaua cade, şi tot cade,
Până ziua scurtă, scade,
Şi-n amurg, din cer, coboară
Moşul cu o sănioară.

Vede-o casă! Ba sunt şapte,
Mici şi albe ca un lapte!
Şi împins, ori tras de vânt,
Moşul iată-i pe pământ!

Nins şi argintat în plete,
Bate-n porţi. Fâl! un sticlete,
A zburat din cuibul rece.
"Cine e? Ce se petrece?!"

Ca răspuns, la porţi sărace,
N-având vreme să se-mbrace,
Se ivesc copii în cete.
-Moşu-i! s-aud vorbe-ncete...

Cu năsucuri înroşite,
Fioruri înăbuşite,
Două fete mititele,
Printre gardul de nuiele,
Se zgâiesc. Uf, niciodată
N-au văzut pe Moş la poartă!

Le-au curs lacrimi cât mărgeaua,
Unde se topi şi neaua;
Şi timide au rostit:
-Intră-n casă, Moş iubit!

Le-a dat daruri şi s-a dus...
Eu, ca martor, tot v-am spus!

Emoţie / Moş Nicolae - Poezie pentru copii

Ciufulită-n şoseţele,
Zvăpăiată şi bălaie,
Scotoceşte în ghetuţe,
-Ce mi-a pus Moş Nicolae?

Chipul i se luminează,
Chicoteşte bucuroasă,
E aievea, nu visează,
-Ce păpuşă arătoasă!

Nicu, fratele mai mare,
Palid, cu o mină gravă,
Văzând că nimic nu are,
-Moşul, poate, e-n zăbavă...

Încurcat se tot foieşte,
Cade-o lacrimă fierbinte,
Şi îndurerat gândeşte:
"Cred că nu am fost cuminte..."

Intră mama zâmbitoare,
Inima-i bună nu rabdă.
-Pentru cine-i darul, oare?
L-a pierdut Moşul, în grabă!

Nicu, fâstâcit uşor,
Ţopăi într-un picior.
-Eu, măicuţă, n-am primit,
Am crezut că-s pedepsit!

Cin' să fie? Moş Crăciun! / Poezie pentru copii

Vino Moşule, aici! / Poezie pentru copii

Palid, soarele apune.
Pomii parcă poartă spume,
Nicio ramură nu mişcă,
Iarna cerne, gerul pişcă.

Ei şi ce, mie nu-mi pasă!
Lumea mea e sclipicioasă,
Ca o boltă mare, albă,
Unde casele au salbă.

Iar din zarea cu mistere,
Prin bucăţi de giuvaiere,
Vine Moşul, mult iubit,
De la nea e tot albit!

Vino Moşule, aici!
Toată ceata de pitici,
Te întâmpină cu drag,
Vino, că te ninge-n prag!

Doarme-n alb, pământul / Poezie pentru copii

Batistuţa tristă / Poezie pentru copii

Morcoveaţă e-n pătuţ / Poezie pentru copii

A venit tiptil în zori,

Iarna cu albe comori,

Într-o tolbă cât un veac,

Înţolind dealul sărac.

Şi câmpia, căci şi ea,

În hăinuţă subţirea,

Dârdâia înfiorată,

Iată e imaculată!

Colo-n vale, ghemotoc,

Pace nu îi dă deloc,

Gerul, unui Morcoveaţă,

Mustăcioara-i nea şi gheaţă!

Dar deodată s-a săltat,

S-a cambrat şi a scurmat,

Pân' încropi un culcuş.

Doarme dus sub derdeluş!

 

Moş Crăciun / Poezie pentru copii

Pe cărări cereşti şi line,
A venit Moşul la mine,
Cu o tolbă grea şi mare,
Plină de jucărioare.

Barba-i albă, barba-i nea,
Şi sclipeşte ca o stea!
Chipu-i blând şi luminos,
Nici nu zici că este Moş!

Straiul roşu, satinat,
Uşurel l-a ridicat;
Ne priveşte şi zâmbeşte,
Doamne, parcă-i din poveste!

Se aşează şi socoate.
Daruri multe ne împarte,
Cu atâta dărnicie,
Şi mi-a dat Moşul şi mie!

A plecat Moşul ca-n zbor!
Din caleaşcă, sus, pe-un nor,
Zărind un sătuc uitat,
Tot sacul l-a deşetat!

Lângă un mărăcin străin / Doină

Lâng-un mărăcin străin,
Mă îneacă un suspin.
Ba-mi curg lacrimi ca izvorul,
Că mă ostoieşte dorul,
Într-o ţară vitregă,
Ostilă, potrivnică.

Şi mă rog de nori, de vânt,
Să mă ia de pe pământ,
Să mă ducă-n România, 
Unde mi-am lăsat soţia,
Şi pruncul în scutecel,
Unde crescu singurel...

Să mă poarte peste munţi,
Să-mi văd părinţii cărunţi,
Stând gârbovi de aşteptare,
Pe prispă pân' la-nserare,
Tot sperând că voi veni,
Că-ntr-o zi s-or prăpădi...

Du-mă vânt şi du-mă dor,
La măicuţa în pridvor,
Să-mi aşez capul în poală,
Să-i ascult vocea domoală...
Ca pribeag, viaţa e chin,
Amară ca un pelin.

Că au uitătura rea,
Fără suflet, vorba grea,
Şi-mi răspund ca într-o doară,
Ca şi cum n-aş avea ţară,
Niciun neam şi nici strămoşi...
Toţi străinii-s nemiloşi!

Şi m-aş duce călător,
Că sunt sfâşiat de dor,
Să ajung pe a mea glie,
În frumoasa Românie,
Să îmi pun o cuşmă groasă,
Pantalon, vestă, cămaşă,
Tricolor, ca cingătoare,
Că mi-e ţara-n sărbătoare.

Şi mă-ncearcă dorurile,
Când vin sărbătorile...

Procesul greierului cu furnica / Recidivă - Poveste în rime

Greierul ce a furat,
Cică a recidivat...
S-o luăm încetişor,
Cu procesul, fraţilor!

Un greiere şi-o furnică,
De-o vreme se judecă,
Că-i furase-n zi lumină,
Un bob negru de neghină.
El jură că n-a furat
Şi că-n sac nu a umblat.
Ea ţâfnoasă-a replicat:
-Cine-a zis c-a fost în sac?
Nici n-am apucat să spun
Unde îl ţineam. Băiete,
Te-ai dat de gol pe-ndelete!

Preşedintele-Gândac,
Un bărbos precum un dac,
Îi ascultă, chibzuieşte,
Pe sub ochelari priveşte,
Şi întreabă răspicat:
-Ia spune cum a intrat
Greierul la tine-n casă?
-Cu stimă, nu-s lenevoasă,
Şi-am plecat ca altă dată,
Să strâng frunze de-o salată,
Că la tăliuţa mea,
Nu îmi permit altceva!
El, hoţeşte, prin pridvor,
Furişându-se uşor,
A dat iama în cămară,
Luând neagra bobuşoară.
Uf, cocoaşă am în spate,
De la boabele cărate!
Nu e drept că-s mititică,
Cum este orice furnică!
Şi mă spetesc, vai de mine!
Şi vine "domnul Ruşine",
Luându-mi ce am trudit,
Copiii mi-a flămânzit!

-Greieraş frumos, lucios,
Furtu-i lucru ruşinos!
Dacă eşti împricinat,
Precis că eşti vinovat!
Neghina din sac lipseşte,
Biata furnică boceşte...
Recunoaşte c-ai furat
Şi poate vei fi iertat.
Ori o pedeapsă uşoară,
Ce-o să ţină doar o vară.
Spuse domnul Preşedinte,
Amintind de jurăminte.

-Cu respect, don' Preşedinte,
Parcă mi-am adus aminte!
Am intrat cu gând curat,
Un bob să-mi fi-mprumutat,
Iar ea nu era acasă,
Şi m-am cocoţat pe masă,
Să văd dacă cumva vine,
Şi cum mă chiteam, ştiu bine,
Zăresc prin geam la cămară,
Un săcşor pe-o policioară.
Iertare, vă rog frumos,
Dar de fel sunt pofticios!
Şi-am luat, dar mort de frică,
O neghină. Cea mai mică!

-Bravo, greieraş! Aş vrea
Să-ţi reduc pedeapsa, da...
Însă aş încuraja
Hoţia în breasla ta!
De mâine să te apuci
Să stângi boabe şi să-i duci
Furnicii, două pe zi,
Până frunza o foşni.

De recidivezi cumva,
Doar în sol vei mai cânta!

Repetiţii pentru bal mascat / Poezie pentru copii

Hoţomana de pisică,
Căuta într-o ulcică,
Eu ştiu ce, şi ea ştia,
Smântână, sau altceva.

Cert este, că băgând capul,
A înţepenit capacul,
Iar acum e tevatură,
Hodoronc şi buşitură,
Printre oale şi prin casă.
Adelina-i curioasă,
Nu ştie ce s-a-ntâmplat,
"O fi oare, bal mascat?
Dar de ce draga pisică,
Tot repetă singurică?

Doamne, câte repetiţii,
Rostogol şi exchibiţii!

M-am gândit că e de-ajuns,
Şi cana uşor i-am smuls,
Iar pisica s-a şi dus,
Sus, în dud, şi s-a ascuns.

-Pis, pis, pis! am tot strigat,
Să nu uiţi de bal mascat!
Uite "masca", vin' şi-o ia,
Că n-ai farmec fără ea!

Baie în cană - Poezie pentru copii

Ast' noapte un şoricel,
Vesel, dansa singurel,
În papuci şi pijama,
Şi pleosc! fix în cana mea!

Noroc că e cana mică!
Şoricelul se ridică,
Ca să iasă la liman,
Ghinion, huştiuliuc! iar.

Murat tot şi speriat,
Privea disperat spre pat.
Spera c-o să mă trezesc,
Şi-nsetată...să-l zăresc.

Eu, somn lin în pătucel...
Sărmănelul şoricel,
Dezolat şi agitat,
Capul brusc şi-a scuturat,

Împroşcând stopi peste tot!
Eu mă ridic într-un cot,
Şi ţintesc tavanu-nalt,
Oare-i spart şi a plouat?

De unde picuri de apă?
Şoricuţu' "Chiţ!" se saltă,
Iar când îl văd zgribulit,
Somnul iute mi-a pierit!

L-am certat pe şoricel.
Alt loc nu găsise el
Să se scalde? Deh, socot,
Să-l hrănesc cu un pişcot.

Acum şade cuminţel,
Învelit c-un prosopel.

Răzbunarea orătăniilor pe Miţos / Poveste în rime

Într-un colţ pe-o păturică,
Stau opt pui, cloşca mămică,
O raţă cu bobocei,
Guiţând, vin trei purcei,
Patru curci cam zgribulite,
Şi cinci gâşte năpârlite.
Ouătoare, pintenaţi;
Căci pe câine-s revoltaţi,
Că latră iscând rumoare,
Ori le-nhaţă de picioare,
De aripi şi de codiţe,
Şi nu poţi să faci nici fiţe,
Că vine stăpâna-ndată,
Tot pe oropsiţi îi ceartă!
-Ce aveţi de zbieraţi, oare?
V-am lăsat apă, mâncare...
V-auziţi de pe ogor,
Poate vă bag la cuptor!
Se răstea, gesticula,
Nu vedea, nu asculta...

Şi aşa au hotărât,
Ca intrusului urât,
Că e miţos ca o oaie;
Să îi facă iute, baie.
Şi urnesc cu greu din loc,
Un gigantic poloboc,
Pus cu apă la umflat;
Rostogol l-au aşezat,
Lângă "cuşca de-mpărat".
Au tras de vrană cu foc,
Apa fâşşş! din poloboc,
Şi-n torent ca de izvoare,
Câinele-nvăţă să zboare!

Nu ştiu ce apă a fost,
Dar acum sărman Miţos,
Are blana colorată,
Şi un miros...de te-mbată!

Tremură, fără vigoare,
Căutând un ciob de soare,
Îl zări stăpâna sa:
Ce potaie! Javră rea!
Ce cauţi urât lăţos,
În ţinutul lui Miţos?
Pune mâna pe o piatră,
Şi-l goneşte pân' la poartă,
Dar e uluită, zău!
"Unde e Miţosul meu?"

V-aş mai povesti eu, multe,
Da-s la râsete în curte!...

Avocata din ogradă - Poveste în rime

N-am văzut mai mare sfadă
Ca la buni în ogradă!
Azorel latră în stradă.
Iar găinile-s grămadă,
În jurul lui Cotcodac,
Cică ar fi avocat.

Vin şi raţe legănate,
Mac! Mac! Mac! că-s revoltate
Pe Bibi, parcă-i smintită;
Ce ţipă...să faci otită!

Purcelul ieşi ursuz,
Îl lăsau fără auz!
Cu privirea încruntată,
N-a-nţeles de ce o ceartă
Cotcodac pe bibilică...
Ce mai zbiară asta mică!
De-ar avea gura mai mare,
Ar surzi pe domnul Soare!

Apoi strigă cu mirare:
-Ce-aţi văzut, vreo arătare?
Aţi înnebunit de tot,
Sincer, nu vă mai suport!

-Stai să-ţi spun care-i pricina,
Sare Cotcodac, găina.
Bibilica e o hoaţă!
A furat oul la raţă,
Şi-n curte s-a lăudat
Că de-o oră s-a ouat!

-Şi tu, dragă Cotcodac,
Ce te bagi, eşti avocat?
-Sigur, ca în orice parte,
Capete mai luminate,
Iată, trebuie cumva,
Pe cei slabi ai apăra.

Vine Nicu-ncetişor,
Ţinând strâns un ouşor,
Verzuliu, un pic lucios,
Şi le spune mofturos:
-Uite oul de la raţă!
L-am luat de dimineaţă,
Să îl fierb, dar mă gândesc
Să vi-l dau că-nebunesc!

Liniştea se lasă-ncet...
Purcelul plecat discret,
Îi şopteşte de îndată,
Găinuşei avocată:
-Apoi dragă Cotcodac,
Eşti bună ca avocat...
Mintea-ţi merge, da-i păcat,
S-acuzi un nevinovat.

Cine Doamne, frunza-mi fură? / Poezie pentru copii

Pe-un salcâm, în fapt de seară,
Văzând frunza cum îi zboară,
Veştedă, prin vânt smintit;
Lacrimi reci l-au podidit.

Pe obraji aspri din scoarţă,
S-a pomenit dimineaţă,
Cu un strat alb ca de nea,
Şi prin tânguiri zicea:

-Cine Doamne, frunza-mi fură?
Cine mi-a pus ca o zgură,
Peste scoarţă, strai lucios,
Iar ramu-i golaş, scorţos?

Prins cu ghearele de-o creacă,
Tacticos, aripa-şi freacă
Cu un plisc ca de oţel;
Un corb ager, mărunţel.

Auzindu-i tânguirea,
Temerea şi uluirea,
Ca un mentor instruit,
Se opri din ciugulit.

Se-ntinse a relaxare,
Cu mină-mpăciuitoare,
Consolă bietul martir:
-Frunza stă ca musafir!

Primăvara înverzeşte,
Toamna-n cânt te părăseşte,
În sonate foşnitoare,
Ruginii şi plutitoare...

Cine-ţi fură frunza, ţie?
Toamna hoaţă arămie!

De la suflul toamnei - Poezie pentru copii

Bolta, cu poale cernite,
Umectate, largi şi grele,
Şi braţe neobosite,
Deşertă peste vâlcele,
Peste codri şi coline,
Când ploi repezi, când mai line.

Sub talpă, pământul este
O întindere vâscoasă.
Un bursuc prinzând de veste
Că tina e lipicioasă,
Molcom şi morocănos,
Se piti sub dâmb, la dos.

Sus, pe coasta răvăşită
De la suflul toamnei mele,
Via plânge dezgolită,
Nu-i nici vrejuri, nici surcele...
Şi realiză tăcută,
Că doar cioara o salută.

Câmpul pare perisabil
De atâta umezeală.
Curg şiroaie, dar amabil,
Cu un smoc ca de beteală,
Un lup sur, unui fecior,
I-a şters ochii-ncetişor.

Periferic, în perfuzii,
Soarele zace sub pături.
Boala i-a născut confuzii,
Se făcea că-n pat, alături,
Vara dulce ca o mură,
Îi cânta în toamna sură.

Iar eu, martor peste toate,
Scriu ca să rămână-n carte.