Lângă un mărăcin străin / Doină

Lâng-un mărăcin străin,
Mă îneacă un suspin.
Ba-mi curg lacrimi ca izvorul,
Că mă ostoieşte dorul,
Într-o ţară vitregă,
Ostilă, potrivnică.

Şi mă rog de nori, de vânt,
Să mă ia de pe pământ,
Să mă ducă-n România, 
Unde mi-am lăsat soţia,
Şi pruncul în scutecel,
Unde crescu singurel...

Să mă poarte peste munţi,
Să-mi văd părinţii cărunţi,
Stând gârbovi de aşteptare,
Pe prispă pân' la-nserare,
Tot sperând că voi veni,
Că-ntr-o zi s-or prăpădi...

Du-mă vânt şi du-mă dor,
La măicuţa în pridvor,
Să-mi aşez capul în poală,
Să-i ascult vocea domoală...
Ca pribeag, viaţa e chin,
Amară ca un pelin.

Că au uitătura rea,
Fără suflet, vorba grea,
Şi-mi răspund ca într-o doară,
Ca şi cum n-aş avea ţară,
Niciun neam şi nici strămoşi...
Toţi străinii-s nemiloşi!

Şi m-aş duce călător,
Că sunt sfâşiat de dor,
Să ajung pe a mea glie,
În frumoasa Românie,
Să îmi pun o cuşmă groasă,
Pantalon, vestă, cămaşă,
Tricolor, ca cingătoare,
Că mi-e ţara-n sărbătoare.

Şi mă-ncearcă dorurile,
Când vin sărbătorile...