duminică, 6 decembrie 2015

Avocata din ogradă - Poveste în rime

N-am văzut mai mare sfadă
Ca la buni în ogradă!
Azorel latră în stradă.
Iar găinile-s grămadă,
În jurul lui Cotcodac,
Cică ar fi avocat.

Vin şi raţe legănate,
Mac! Mac! Mac! că-s revoltate
Pe Bibi, parcă-i smintită;
Ce ţipă...să faci otită!

Purcelul ieşi ursuz,
Îl lăsau fără auz!
Cu privirea încruntată,
N-a-nţeles de ce o ceartă
Cotcodac pe bibilică...
Ce mai zbiară asta mică!
De-ar avea gura mai mare,
Ar surzi pe domnul Soare!

Apoi strigă cu mirare:
-Ce-aţi văzut, vreo arătare?
Aţi înnebunit de tot,
Sincer, nu vă mai suport!

-Stai să-ţi spun care-i pricina,
Sare Cotcodac, găina.
Bibilica e o hoaţă!
A furat oul la raţă,
Şi-n curte s-a lăudat
Că de-o oră s-a ouat!

-Şi tu, dragă Cotcodac,
Ce te bagi, eşti avocat?
-Sigur, ca în orice parte,
Capete mai luminate,
Iată, trebuie cumva,
Pe cei slabi ai apăra.

Vine Nicu-ncetişor,
Ţinând strâns un ouşor,
Verzuliu, un pic lucios,
Şi le spune mofturos:
-Uite oul de la raţă!
L-am luat de dimineaţă,
Să îl fierb, dar mă gândesc
Să vi-l dau că-nebunesc!

Liniştea se lasă-ncet...
Purcelul plecat discret,
Îi şopteşte de îndată,
Găinuşei avocată:
-Apoi dragă Cotcodac,
Eşti bună ca avocat...
Mintea-ţi merge, da-i păcat,
S-acuzi un nevinovat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu