Nici să ştiu că-s zece Raiuri / Poveste în rime

Stingher, rătăcit în vale,

Un stejar crestat în frunze,

Lung, cu ramuri colosale,

Trosnind zgomotos, mofluze,

Geme trist, făr' alinare,

De îţi dă înfiorare.

.

Vede doar cerul şi dealul,

Valea, gazda alungită;

O baltă cu verzui valuri,

Şi o holdă aurită,

Unde ţipă prepeliţa

Să-şi păzească moviliţa.

.

Cum sămânţa sa, ajunse

În pustiu? Unde-i pădurea?

Şi o jale îl pătrunse...

Uf, de l-ar cruţa securea,

Va sta în însingurare,

Dar nu ciopârţit în soare.

.

Şi scrâşnind din rămurele,

Şi trosnind a ne-mpăcare,

Au sosit opt păsărele,

Cu păiuşuri, fiecare,

Clădind cuiburi până-n seară,

Să-i cânte o-ntreagă vară.

.

Stejarul se-nseninase.

Fremătând frunzele dese,

Le iubea, le adoptase,

Şi-ncepu vădit să-i pese,

Să le ţină-n nopţi, dosite

Când veneau ploi repezite.

.

Curând, mulţumi fierbinte,

Domnului puternic, mare,

Că văzu, foşnind cuminte,

Zeci de camioane, care,

Ce răpeau codrului, (Crede!)

Preţiosul "aur verde".

.

Cu o ramură la frunte,

Sprijinit ca gânditorul,

Făcând trei cute mărunte,

Şopti: "Bine că toporul

Nu m-a nimerit în vale,

Ce noroc de-nsingurare!

.

N-aş pleca-n codru cu-alaiuri,

Nici să ştiu că-s zece Raiuri!