Din trei zări şi încă una,
Ţâşni Iarna ca nebuna,
Cu ghetuţe îmblănite,
Cojocele înălbite,
Numai nouă! Fulgi pe umeri,
Şi nopţi lungi. Poţi să le numeri.
Pleata-i sură şi-ngheţată,
Lungă, de vânt deşirată;
Cu privirile sticloase,
Nas cu pudră albicioasă,
Gura-n rictus, zâmbet rece,
N-ar mai vrea nicicând să plece!
Crivăţ, Ger, îi dau bineţe,
Cu-nclinări, ca la Alteţe.
Ea în semeţie mută,
Calcă neaua. Ziua-i scurtă,
A scăzut, şi tot scăzuse,
Pân' amurgul apăruse.
Sssst, că doarme Iarna dragă!
Mai avea fulgi în desagă,
Pufoşi, plin de-nfiorare,
Lucind ca şi Astru mare,
Însă-n vâjâiri de vânt,
Mlădioase, ca un cânt,
Adormise într-o vale,
Cu cinci pături peste şale.
Ssst, să n-o teziţi pe Iarnă,
Că va-ncepe iar să cearnă!
