A trage mâța de coadă / Catren de Aurora Luchian

 

Proverbul nu e șaradă!

Uneori mă plictisesc,

Și s-arăt că deh! muncesc,

Eu mai trag mâța de coadă!

Anomalie

Verde ca o erbacee,

Socrul, fără de pereche,

Are lipsă o ureche,

Și opt guri cu...logoree.

Un copil pe braț de mamă / Poveste în rime pentru copii - autor Aurora Luchian

 

Un amurg, ca o maramă,

Se depune peste sat,

Un copil, pe braț de mamă,

Adormise alinat.

 

Ține într-o mână mică,

Un bănuț și crede el,

C-o să-și cumpere pisică

Sau un hamster mititel.

 

E atât de frig în casă,

Că o lacrimă ce-a curs,

A mai zăbovit vâscoasă,

Pe obrazul trist…a plâns...

 

Va veni Moș Nicolae,

La toți pruncii, ca și an,

Însă la el în odaie

N-a intrat. Sperase-n van…

 

Și-a găsit ghetuța dreaptă,

Ruptă, umedă de ploi,

Viața asta nu e dreaptă;

Piciorușele sunt sloi.

 

Mama-i croșetă șosete,

Da s-au rupt și s-au uzat,

Mulți au jocuri și tablete…

Și de el s-au amuzat.

 

Lasă, că mămica dragă,

Îl va încălzi ușor,

Și șoseta o să-i dreagă,

Că e scumpul prințișor.

 

Doarme…și pe braț de mamă,

Găsim liniștea și-o dramă…

Statul este vinovat!? / Pamflet - autor Aurora Luchian

 

De un timp am observat,

Tot ce-i rău în dulcea țară,

Viruși, seceta din vară...

Statul este vinovat!

Și dacă ești depravat,

Leneș, și nu-ți merge bine,

Ai avut opt concubine...

Tot Statul e vinovat!

Când constrâns ai renovat,

Și-ți căzu varul și scara,

Ai și pregătit ocara:

”Statul, el e vinovat!”

Când nimic n-ai cultivat,

Și hambarele sunt goale,

Foamea protestează-n foale,

Tot Statul e vinovat!

Și când ai condus, dar beat,

Și ai confundat șoseaua,

Cu un șanț, - urlând maneaua -

Tot Statul e vinovat!

Dacă puțul a secat,

Unde-ți adăpai măgarul,

Insulți și învârți și parul:

”Statul este vinovat!”

Și dacă te-ai enervat,

Că nu nimerești cărarea,

C-ai băut și supărarea...

Tot Statul e vinovat!

Și-n criză ești revoltat,

C-ajutoarele pe moca,

N-au crescut cum crește coca,

Din nou Statu-i vinovat!

Și când umbli (ne)mascat,

Să-ți arăți moaca bolândă,

Iar Covid șade la pândă;

Tot Statul e vinovat!

Da, precis e vinovat...

Că respecți legea de teamă,

Iei amendă, n-ai de-o zeamă...

Nu mai dați vina pe Stat!

Trec doi iubiți - autor Aurora Luchian

 

 

Sub ramuri ce trosnesc scheletic, într-o îmbrățișare dulce,

Trec doi iubiți, nebuni de drag, ce văd prin toamna sfâșiată,

Beteală presărată-n susur, când pleacă frunza să se culce,

Și mă găsesc în timpul lor, în amitiri refugiată.

 

Un vânt mi-a jefuit copacii lăsându-i desfrunziți în turmă,

Și parcă gem, și parcă plâng, în zborul ca o letargie,

Când ploi mărunte le apasă să nu rămână nicio urmă,

Și parcă toate-s fără sens când frigul rupe din magie.

 

Mă uit la umbra-mi revărsată când pasul trage către casă,

Și-n pragul părăsit de-o vreme, mai simt un iz adulterin,

Distant, și vinovat, și cinic…și-n toamna veștedă nu-mi pasă

Că letargia mă-nsoțește sub veșnic strai de pelerin.

 

Trec doi iubiți, nebuni de drag, călcând o frunză-ncovoiată,

Și mă găsesc în timpul lor, în amintiri refugiată.

Primul meu volum de poezii pentru copii

 https://en.calameo.com/read/0001374179d103876506e

Viețuiesc...că-s vaccinată / Pamflet - autor Aurora Luchian

 

Toamna asta-i zdruncinată,

Vin facturile-n ”taior”,

Mă țintesc superior,

Da nu-mi pasă,-s vaccinată!

 

Pofta mea e înfrânată,

Știu să fac economii,

N-am organe lăcomii…

Mă bucur că-s vaccinată!

 

Cu foamea nerușinată,

Am vorbit, da răspicat:

„Traiul s-a modificat…”,

Poate-mi trece,-s vaccinată!

 

Smiorcăiala-i cenzurată,

Și mi-am interzis plăceri,

       - nu mă lăfăiam nici ieri -

Da-i ok, că-s vaccinată!

 

Casa-mi este luminată

De un felinar stradal,

Nu consum, nu fac scandal…

Da baremi sunt vaccinată!

 

La TV sunt limitată,

Mi-am făcut un program dur,

Că minciuni, nu mai îndur…

Bine că sunt vaccinată!

 

Mai ascult câte-o sonată

Când vecinu-i cherchelit,

„Radio cu satelit”;

Mă-njură că-s vaccinată!

 

De-o veni iarna deodată,

Și frigul ne-o gâdila,

Eu și mâța vom sufla,

Și-om trăi că-s vaccinată!

 

Viața mea e îmbinată

Între râs și plâns, pe mut,

De virus nu m-am temut,

Doar de drag sunt vaccinată!

 

Bosumflații / Poveste în rime - autor Aurora Luchian

 

Bosumflații

Spate-n spate, bosumflați,
Ciufuliți, de vânt suflați,
Nu-și vorbesc de-o oră bună,
Și sunt frați. Ei, asta-i bună!

Ăștia-s gemenii Chiței,
Doi puiuți de șoricei,
Ce se joacă și se ceartă,
Nu știu ce au să-și împartă.

Pe o frunză de ștejar,
Cu blănița ca de jar,
Veve, draga fantezistă,
Se gândește, nu rezistă

Să nu-ntrebe ce-i cu ei…
Se ceartă de obicei,
Apoi sar cu sprinteneală,
Se privesc cu stânjeneală,

Se îmbrățișează strâns,
Ba s-apucă și de plâns,
Își cer reciproc iertare,
Da acu e grav, se pare!

”Ce s-a întâmplat cu voi?
Iscodi Veve, vioi.
Ieri râdea și o câmpie
De zburd și de veselie,

Da astăzi, așa pleoștiți…
Hei, nu vreți să-mi povestiți?
Poate vă împac – susține –
Sunteți frați și e rușine!”

Scărpinându-se la nas,
Cu tristețe multă-n glas,
Spune unu-ncetinel,
„Mi-a luat un bocăncel,

Și l-a încălțat pe dos,
L-a strâmbat și m-a și ros…
Eu nu-i iau nicio hăinuță,
Nici ciorba din străchinuță.

De ce-i râvnitor mereu,
La orice lucru de-al meu?
Că avem totul identic,
Suntem gemeni, autentic!”

”Am greșit, n-am fost atent,
Se scuză foarte urgent,
Frățiorul cu pricina.
Sunt identici, asta-i vina!”

Veve, sigur, l-a crezut,
Și șopti cu glas scăzut:
„Haide, iartă-ți frățiorul,
N-o fă pe judecătorul!”

S-au îmbrățișat, da strâns,
Și de drag, au plâns și-au râs…

Parcă mă botează Prutul - autor Aurora Luchian

 

 

Biciul ploii furibunde mă lovește fără milă,

Peste trup se scurge apa, tălpile frământă lutul,

Pământeană temporală o primesc pașnic, docilă,

Iar din cap până-n picioare parcă mă botează Prutul.

 

Ieri, au înflorit salcâmii, deși-i toamnă-n calendare,

Mai primesc o sevă nouă, ștergând frunza de paloare,

Vezi, zvâcnește încă viața printre gâze-n suspendare,

Doar că-n nopți întunecate frigul mușcă, luciul moare.

 

Gravi și mișcători în vânturi, ce rostogolesc rugină,

Codrii pregătesc în foșnet păturile migratoare,

Ce din petece brodate, se aștern lângă tulpină,

Și de-atâta frumusețe voi uita ce dor mă doare…

 

Ca să mă desprind de culpă, merg la râu să-mi spăl din lut,

M-au clătit toți afluenții, m-am rebotezat în Prut.

Melancolie - autor Aurora Luchian

 

Sună toamna la fereastră cu o ploaie fandosită,

Rezervată, cu fioruri, cu alura plictisită,

N-a adus nici vestejirea, și nici galbenul șofran,

Dar prudentă-și croșetează o podoabă-n filigran.

 

Zarea este cenușie, vântul își frământă calea,

Și în crângu-n vitregire șuieră trezind și valea,

Iar pe câmpuri floarea moare, iarba macină rugini,

Ca să-și pună pudra-n creștet, peste trup, peste tulpini.

 

Aș păstra ceva din vară…nu mi-a dăruit nimica,

Doar o lungă letargie, dor de copilaș și frica

Că hazardul mă va face să nu-l văd așa curând,

Și prin ploaia întețită pun și lacrima-mi la rând.

 

Dacă-mi pierd și toamna asta ce o așteptam să vină,

Sufletul mâhnit, sihastru, se va prăbuși-n ruină…

Trei catrene și-un Covid - de Aurora Luchian

 

În vreme de pandemie

 

Șefii Statelor se luptă

Cu acest Covid etern…

La noi, lupta-i mai abruptă,

Prin partide și Guvern.

 

Concurență serioasă

 

Soacra, prin glumițe, bancuri,

Era veșnic etalată,

Azi se scriu versuri în teancuri,

Cu „Covid”…a fost schimbată.

 

Șmecherie pe pandemie

 

Ygrec, un comerciant,

Vinde măști și apă chioară

Pe post de dezinfectant,

Doar în șmecherii să-l doară…

Viață virtuală / Pamflet - autor Aurora Luchian

 

Instagram, whatsapp, ”feisbuc” ...

Să vă pup eu pe năsuc,

De hoinari pe virtual,
Că trăiți, da mutual!

Te-ai trezit în zori, năuc?
Nu te speli, țup! pe feisbuc!
”Sorbi” postările ce sunt,
Să nu pierzi vreun amănunt.

Faci cafeaua la robot,
Și dai ”laicuri” la hobot,
La tocane, nerozii,
Floricele, poezii,

Sâni expuși și fund bombat,
Unui infractor serbat,
Cu mușchi tatuati și mari;
Da și codrilor ce-s rari...

Degetul arătător,
Parcă strigă ”Ajutor!”,
E solicitat intens,
Nu aiurea, ci cu sens.

Concentrat în monitor,
Nu mai vezi că-n dormitor,
Bebe-și molfăie boneta,
Că-și pierdu din nou, suzeta.

A și plâns, a suspinat,
S-a rostogolit din pat,
Și de-a bușilea ușor,
A ieșit pe coridor.

Soacra tare ca un bolț,
Pe tabletă, într-un colț,
Iar socrul pe telefon,
Râdea ca un vibrafon.

Numai tatăl, el e dus
La muncă înspre apus,
Să trimită regulat,
Bani din munci sau înșelat.

Lasă, că nu-s toți cinstiți!
De la trudă vă prostiți,
Faci cocoașă, bătături...
E mai simplu ca să furi!
......................................

Pleacă Bebe înțărcat,
Cărând scutec încărcat,
În grădină sub un tei,
Gustărind trei gândăcei.

Apoi hoinărește lin,
Prin dudăie și pelin,
Murdărind genunchii mici,
De țărână și...furnici.

Scâncește că s-a-ncurcat
În dudău... A încercat
Să scape da-i prizonier
Cum a fost și-n șifonier...

Acu doarme obosit.
Un dulău l-a mirosit,
Iar pisoiul lângă el,
Toarce, toarce-ncetinel...

Regăsire în toamnă - autor Aurora Luchian

 

Să-mi recapăt regăsirea, scotocesc al meu destin,

Pe furiș ca o pungașă,  rup croitul clandestin,

Șterg de praf o înzestrare și îngrop profund o jale,

Și-mi cer drept de libertate în dureri chirurgicale.

 

Într-un colț, mânjit cu sânge, sufletul înlănțuit,

Se uită confuz la mine, mai slăbit, îmbătrânit.

Îl pansez cu stângăcia unui rezident tenace,

Și-l alin, și-i astup rana, și-l ajut ca să se-mbarce.

 

Mi s-a cuibărit la piept. „Biet de tine… - spun prin lacrimi -

Poate-n ploile iscate, ne-om spăla de dor și patimi…”

Trag de-o ușă înspre lume și-n ieșiri anevoioase,

Toamna ne primește-n frunze arămii, prietenoase.

 

În destinul meu ostil, cât am stat și-am rătăcit,

Am pus lut pe o spărtură, ici, colo, l-am peticit.