Sună toamna la
fereastră cu o ploaie fandosită,
Rezervată, cu
fioruri, cu alura plictisită,
N-a adus nici
vestejirea, și nici galbenul șofran,
Dar prudentă-și
croșetează o podoabă-n filigran.
Zarea este
cenușie, vântul își frământă calea,
Și în crângu-n
vitregire șuieră trezind și valea,
Iar pe câmpuri
floarea moare, iarba macină rugini,
Ca să-și pună
pudra-n creștet, peste trup, peste tulpini.
Aș păstra ceva
din vară…nu mi-a dăruit nimica,
Doar o lungă
letargie, dor de copilaș și frica
Că hazardul mă
va face să nu-l văd așa curând,
Și prin ploaia
întețită pun și lacrima-mi la rând.
Dacă-mi pierd
și toamna asta ce o așteptam să vină,
Sufletul mâhnit,
sihastru, se va prăbuși-n ruină…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu