Trec doi iubiți - autor Aurora Luchian

 

 

Sub ramuri ce trosnesc scheletic, într-o îmbrățișare dulce,

Trec doi iubiți, nebuni de drag, ce văd prin toamna sfâșiată,

Beteală presărată-n susur, când pleacă frunza să se culce,

Și mă găsesc în timpul lor, în amitiri refugiată.

 

Un vânt mi-a jefuit copacii lăsându-i desfrunziți în turmă,

Și parcă gem, și parcă plâng, în zborul ca o letargie,

Când ploi mărunte le apasă să nu rămână nicio urmă,

Și parcă toate-s fără sens când frigul rupe din magie.

 

Mă uit la umbra-mi revărsată când pasul trage către casă,

Și-n pragul părăsit de-o vreme, mai simt un iz adulterin,

Distant, și vinovat, și cinic…și-n toamna veștedă nu-mi pasă

Că letargia mă-nsoțește sub veșnic strai de pelerin.

 

Trec doi iubiți, nebuni de drag, călcând o frunză-ncovoiată,

Și mă găsesc în timpul lor, în amintiri refugiată.