Să-mi recapăt
regăsirea, scotocesc al meu destin,
Pe furiș ca o
pungașă, rup croitul clandestin,
Șterg de praf o
înzestrare și îngrop profund o jale,
Și-mi cer drept
de libertate în dureri chirurgicale.
Într-un colț,
mânjit cu sânge, sufletul înlănțuit,
Se uită confuz
la mine, mai slăbit, îmbătrânit.
Îl pansez cu
stângăcia unui rezident tenace,
Și-l alin, și-i
astup rana, și-l ajut ca să se-mbarce.
Mi s-a cuibărit
la piept. „Biet de tine… - spun prin lacrimi -
Poate-n ploile
iscate, ne-om spăla de dor și patimi…”
Trag de-o ușă
înspre lume și-n ieșiri anevoioase,
Toamna ne
primește-n frunze arămii, prietenoase.
În destinul meu
ostil, cât am stat și-am rătăcit,
Am pus lut pe o
spărtură, ici, colo, l-am peticit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu