Demnă ca o doamnă - autor Aurora Luchian

S-au lăsat perdele grele pline de întunecime,

Peste ochii fără somn, noaptea capătă lungime

Într-o toamnă timpurie ce îmi susură-n ferestre,

Ploi curate, și mărunte, ca un murmur de orchestre.

 

Noaptea albă, precum voalul unei vesele mirese,

A luat doar o fâșie și mi-a dat-o făr* să-i pese

Că n-o să mai am nici vise, nici odihnă, și nici stare,

Și voi fi soldat de veghe până-n viața viitoare.

Nu mă tem că-n tihna nopții n-aș putea să-mi refac gândul,

Decât vise iluzorii ce dispar în zori de-a rândul,

Mai bine o resemnare, să învăț să trec o toamnă,

Cum s-a dus și restul vieții, dreaptă, demnă ca o doamnă.