Bosumflații
Spate-n spate, bosumflați,
Ciufuliți, de vânt suflați,
Nu-și vorbesc de-o oră bună,
Și sunt frați. Ei, asta-i bună!
Ăștia-s gemenii Chiței,
Doi puiuți de șoricei,
Ce se joacă și se ceartă,
Nu știu ce au să-și împartă.
Pe o frunză de ștejar,
Cu blănița ca de jar,
Veve, draga fantezistă,
Se gândește, nu rezistă
Să nu-ntrebe ce-i cu ei…
Se ceartă de obicei,
Apoi sar cu sprinteneală,
Se privesc cu stânjeneală,
Se îmbrățișează strâns,
Ba s-apucă și de plâns,
Își cer reciproc iertare,
Da acu e grav, se pare!
”Ce s-a întâmplat cu voi?
Iscodi Veve, vioi.
Ieri râdea și o câmpie
De zburd și de veselie,
Da astăzi, așa pleoștiți…
Hei, nu vreți să-mi povestiți?
Poate vă împac – susține –
Sunteți frați și e rușine!”
Scărpinându-se la nas,
Cu tristețe multă-n glas,
Spune unu-ncetinel,
„Mi-a luat un bocăncel,
Și l-a încălțat pe dos,
L-a strâmbat și m-a și ros…
Eu nu-i iau nicio hăinuță,
Nici ciorba din străchinuță.
De ce-i râvnitor mereu,
La orice lucru de-al meu?
Că avem totul identic,
Suntem gemeni, autentic!”
”Am greșit, n-am fost atent,
Se scuză foarte urgent,
Frățiorul cu pricina.
Sunt identici, asta-i vina!”
Veve, sigur, l-a crezut,
Și șopti cu glas scăzut:
„Haide, iartă-ți frățiorul,
N-o fă pe judecătorul!”
S-au îmbrățișat, da strâns,
Și de drag, au plâns și-au râs…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu