Nucă cât un ou? / Fabulaţie pentru copii

O cioară cu pliscul mare,
S-a căznit pân’ la-nserare,
Să desprindă de pe ram,
Fără ajutor, un dram;
O nucă cât un cartof.
Se opreşte: “Of! Of! Of!
Să o iau, de-aş reuşi,
Toţi copiii i-aş hrăni!

Zvâcneşte-ndesat şi tare,
Gest reflex la supărare;
S-a sucit, a tras de ea,
Nuca ţeapănă şedea!
A căscat pliscul, căscat,
Nici n-am zis că n-a crăpat!
Şi forţându-se cu zel,
A desprins-o uşurel.

“Tiii, Doamne, ce bucurie
Mi-ai făcut azi, la chindie!
Voi hrăni puiuţii mei,
Să se facă voinicei…”
Gândea cioara când zbura,
Mândră de captura sa.
Şi fâlll! fâlll! o oră-ntreagă,
Toate ciorile s-o vadă.

Invidii, mirări şi şoapte,
Asta auzea prin spate.
Suratele cârcoteau
Şi istorii născoceau
Că-i din plastic. Unde, zău!
Aţi văzut nuci cât un ou?
Dar în sine se-ndoiau,
Nuci cât oul, existau…

Una cu pene zburlite,
O sfrijită ce n-o-nghite,
Se năpustise spre ea,
Şi-n nucă cu sârg lovea,
Până o scăpă din zbor,
Şi se duse vâjjj! pe sol,
Într-un smoc de pătrunjel,
Speriind un şoricel.

Cioara-n pagubă oftase,
De-au făcut norii grimase;
Şi-ntristată murmura:
“De-o găsi-o cineva
Să se bucure de ea,
Va trece mâhnirea mea...”
Şi-am găsit-o nu-i poveste,
Şi iute v-am dat de veste!

O morală spre sfârşit,
Flerul meu tot a găsit:
Când aduni de te speteşti,
Doar invidii răscoleşti! -