Nostalgie - Sonet

Răsuflul toamnei, oaspete prin zile...
Şi cade câte-o frunză fără viaţă,
Mă înfior în orice dimineaţă,
Şi fac botezul doamnei, printre file.

Şi plânge cerul cu o ploaie deasă,
Vărsând cascade, ştreşina suspină,
Pleoştind petunii, vrejuri prin grădină,
Spălând ogoare negre şi via neculeasă.

În colţ de suflet şade nostalgia,
Când vântul şuieră o doină lină,
Şi norii suri alungă luna plină,
Şi mă-ntristez că-mi scade energia.

Cu braţe-mbelşugate mă alină,

Şi-un dor nebun apucă pribegia.