Toamnă eşti cam şugubeaţă!
O lacrimă, dimineaţă, S-a prelins, un râu micuţ, Pe obrazul lui Dănuţ. Licărind, alta-l încearcă. Când a vrut un pod să treacă, I se duse rostogol, Pe un spin, lângă picior. Spinul n-avu tresărire. Cu un soi de gârbovire, Ţintea solul resemnat, Că de toamnă s-a uscat. Lângă el, o pălămidă, Găzduieşte o omidă, Până când un vrăbioi O-nghiţise unu, doi! Gogoman, posac, cuminte, Uscăţiv, doar cu un dinte, Un gândac bătrân, cu fler, Văzu nori flotanţi pe cer, Suspin, freamăt, urâciune, Plânse de amărăciune, De hazardul din huceag, Şi-a rămas pe loc, beteag. Aţipise de durere, Iar singura mângâiere, E rigidul de susai, Strâns de el, doarme ca-n Rai! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu