Vremea toarce ca un fus - Baladă

Într-o noapte călduroasă,
Veni toamna năzuroasă,
Cu rugină, foşnet, ploi,
Cu vânt aspru, ţarini moi,
Frunze moarte, arătură,
Şi pustiu prin seara sură.
.
A plecat vara, agale,
Luând cârduri de cocoare,
Rândunelele în stol,
Lăsând nostalgii şi gol,
Vitregie de culoare,
Fior rece, palid soare.
.
Şi s-a dus prin văi dosite,
Cu poale mototolite,
Pline de ciulini, mohor,
Ca să-mi fie mie dor,
De căldură, senin, floare,
Şi de păsări cântătoare.
.
Un graur cu ceva treabă,
O zări în zbor, în grabă,
Că vărsase lacrimi mici,
Şi rămase în târlici,
Iar rochiţa-i de mătase,
Era zdrenţe, se pătase...
.
Ocolise lunci, hârtoape,
Şi trecuse tulburi ape,
O colină pusnică,
O mirişte paşnică.
Pribegind peste o punte,
Întâlni un şoim de munte.
.
Când pe-un snop uscat, călare,
Când zglobiu colea şi-n zare;
O învălui uşor,
O săltă ca un fecior,
Temerar, cu forţă mare,
Şi-o purtă înspre hotare.
.
Aici o depuse tandru,
Lâng-un pui de macaleandru,
Rătăcit şi mic, şi gol;
Şi-o mângâie-ncetişor,
Şi-i dă sfat în opt cuvinte:
-Fără lacrimi, ia aminte!
.
La anul când vii, fetiţă,
Vei purta nouă altiţă,
În cosiţă flori mărunte,
Din câmpii, lanuri, de munte,
Şi-n cuptorul tău vei coace
Roadele în bună pace.
.
Haide, du-te... Şi s-a dus!
Vremea toarce ca un fus...