Răzbunarea orătăniilor pe Miţos / Poveste în rime

Într-un colţ pe-o păturică,
Stau opt pui, cloşca mămică,
O raţă cu bobocei,
Guiţând, vin trei purcei,
Patru curci cam zgribulite,
Şi cinci gâşte năpârlite.
Ouătoare, pintenaţi;
Căci pe câine-s revoltaţi,
Că latră iscând rumoare,
Ori le-nhaţă de picioare,
De aripi şi de codiţe,
Şi nu poţi să faci nici fiţe,
Că vine stăpâna-ndată,
Tot pe oropsiţi îi ceartă!
-Ce aveţi de zbieraţi, oare?
V-am lăsat apă, mâncare...
V-auziţi de pe ogor,
Poate vă bag la cuptor!
Se răstea, gesticula,
Nu vedea, nu asculta...

Şi aşa au hotărât,
Ca intrusului urât,
Că e miţos ca o oaie;
Să îi facă iute, baie.
Şi urnesc cu greu din loc,
Un gigantic poloboc,
Pus cu apă la umflat;
Rostogol l-au aşezat,
Lângă "cuşca de-mpărat".
Au tras de vrană cu foc,
Apa fâşşş! din poloboc,
Şi-n torent ca de izvoare,
Câinele-nvăţă să zboare!

Nu ştiu ce apă a fost,
Dar acum sărman Miţos,
Are blana colorată,
Şi un miros...de te-mbată!

Tremură, fără vigoare,
Căutând un ciob de soare,
Îl zări stăpâna sa:
Ce potaie! Javră rea!
Ce cauţi urât lăţos,
În ţinutul lui Miţos?
Pune mâna pe o piatră,
Şi-l goneşte pân' la poartă,
Dar e uluită, zău!
"Unde e Miţosul meu?"

V-aş mai povesti eu, multe,
Da-s la râsete în curte!...