Poveste dintr-o vară

S-au desfofolit scaieţii,

S-au răscopt pe rând bureţii,

Mohorul uscat foşneşte,

Vântul, spicul, risipeşte,

Iar un brusture bătrân,

Şade prăfuit în drum.

O stăncuţă minionă,

Zăpăcită şi afonă,

Scoate sunete prin ramuri,

De stau greierii la geamuri,

Curioşii şi strigă toţi:

-Ţipi de parcă vezi doar hoţi!

Şopteşte şi greieriţa:

-Eu îmi legănam fetiţa,

Şi a tresărit şi plânge.

O saltă, la piept o strânge,

Şi-o alină-ncetişor:

Taci cu mama, puişor...

Îşi luă zborul, stăncuţa.

Furnica şi mămăruţa,

La izvor, într-o hârtoapă,

Se spală şi se adapă,

Că astru-i dogoritor,

Frige ca şi în Cuptor.

Dintr-un fag, pe-o rămurică,

Şuieră o păsărică,

Şi prelung, ca într-o dramă...

O lăcustă cu năframă,

Verzuie, din borangic,

S-a dosit sub altângic. 

Pe lângă volbura lungă,

Musca parcă este ciungă.

N-a putut ţine paharul,

Să-şi bea apa ca şi jarul,

Ce o adună în zori,

Din mijloc curat de flori.

Cum să poţi pe-aşa căldură?

Bolta-n lene, nu se-ndură

Să-şi adune ca o mamă,

Norişorii plin de mană,

Ca să răcorească lin,

Pământul crăpat, martir.

Cum şedeam oftând, tăcută,

La o umbră de cucută,

S-a apropiat prin iarbă,

Şopârla cu niscai treabă,

Şi rosti silabisat:

-Vin la nori de pese sat!

Hai în casa mea de lut,

Ca să scrii tot ce-ai văzut!

Şi-am notat, şi am notat,

Cât ploaia s-a revărsat.