Ne va fi dor, atâta dor! - Poezie pentru copii

-Deşi sunt ţanţoşi în pământ,
De ce îmi plâng plopii în vânt?
De ce în mlădieri foşnesc
Şi frunzele îi părăsesc?

De ce hârciogu-ngrijorat,
În galerie a intrat?
Iată şi cioara picoteşte
Sub cerul ce se înnegreşte!

Şi ursul de ce-i bosumflat
Şi spre bârlog s-a îndreptat?
Iar veveriţa, sprintenică,
De ce fugi în scorburică?

De ce ariciul cu doi pui,
Slăbuţi, să îi anini şi-n cui;
S-a înfoiat? Că nu e soare?
De ce simt suflu de răcoare?

Aşa-ntreba un piţigoi,
Prin plopii dârzi, aproape goi,
Pe mama, care îl cuprinse
Sub aripioare, când le-ntinse.

-O, tu, copil neştiutor,
Ne vom topi de atât dor!
Un dor de frunze, dor de soare,
De razele-i mângâietoare,

Şi dor de cerul albăstrui,
De frumuseţea câmpului,
De trilurile noastre-n cor,
Ne va fi dor, atâta dor!