Stă în blana lui Pufică,
Împăratul Puricică,
Lăfăindu-se de zor,
Cu tot neamul ciupitor!
*
Pufică e disperat,
Pus mereu pe scărpinat,
Strânge blăniţa în dinţi,
De zici că-i ieşit din minţi!
*
Se suceşte pe o parte,
Sperând că-i va poate scoate;
Iar gheruţele-i se pare,
Au rol de scărpinătoare.
*
Bietul Pufică e trist,
Nu mai este un artist,
Cum pândea abil, vâna,
Acum nici hrană n-ar vrea!
*
Puricică şi-a lui neam,
Mai fac şi mare tam-tam,
Căci la prânz un gherăit,
Îi deranjează cumplit!
*
Cu rudele nemâncate,
Se mută în altă parte,
Şi pe rând, vor să se-ascundă,
Într-un loc să nu-i ajungă.
*
Pufică scârbit se-ntreabă:
-De ce să trăieşti prin blană
Şi să nu munceşti din greu...
Să vâneze cum fac eu!
*
Un câine bătrân, miţos,
Ronţăind în curte-un os,
I-a răspuns, c-a auzit:
-Pentru că-i un parazit!
*
Ca o morală:
*
Paraziţii nu muncesc,
Lângă alţii huzuresc!
Mai bine trudeşti din greu,
Decât să auzi mereu:
"Un trântor neisprăvit!"
"Nulitate", "Parazit!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu