Moartea mea, blestemul tău! - Pamflet

Dacă voi muri, cândva,

Pe furiş tot m-oi uita,

Să văd de eşti supărat,

Ori poate eliberat!

*

De îţi văd privirea fadă,

Lacrimi şuvoaie să-ţi cadă,

Te-oi iubi în moartea mea,

Cum în viaţă n-ai afla!

*

De eşti mâhnit, prefăcut,

Din sicriul meu făcut

Cu zgârcenie de tine,

M-oi sălta şi nu-i de bine!

*

De-oi zări că te lipeşti,

De alta şi-i şuşoteşti,

Din sărite mă vei scoate,

Şi mă voi sălta din moarte!

*

De porţi ochelari de soare,

Batistă la cingătoare,

Şi-o presezi fals, pe obraz,

E semn că-mi faci în necaz!

*

Să-ţi laşi ochii la vedere,

Să citesc în ei durere,

Sau o mare bucurie,

C-am murit, fir-ar să fie!

*

De zvârli ţărână cu stânga,

Moartea va vedea, nătânga,

Şi s-o mânia pe tine,

Şi te-o pune lângă mine!

*

De arunci cu mâna dreaptă,

Va deveni înţeleaptă,

Şi te-o lăsa pe pământ,

Să umbli ca frunza-n vânt!

*

Capul de-l ridici spre cer,

Cu o undă de mister,

E un fel de :"Haide, du-te,

Puneţi capacu' mai iute!"

*

Dacă îl ţii aplecat,

Spăşit, te-arăţi vinovat,

Că m-ai înşelat o viaţă,

Şi-ai să mori pân' dimineaţă!

*

Ai grijă cum mi te porţi,

În Iad nu sunt garduri, porţi,

Ci un cazan plin cu smoală,

Şi îmi vei da socoteală!

*

Te voi aştepta cuminte,

Cu acelaşi trup fierbinte,

Da, în Iad, şi nu-i o fiţă,

Fiindcă-s şefa Tartoriţă!