Alb pe blană de zăpadă,
Colo-n vale mai să cadă;
Lunecă pe derdeluş,
Când merge, când e târâş!
Stau sticleţii în mirare,
Curioşi spre arătare,
Nu-i nici vulpe, lup nu e,
Iată e un iepure!
Ajunge în valea-ntinsă,
Pustie, tristă şi ninsă;
Scutură blana-ngheţată,
În picioruşe se saltă,
Şi rămâne-ncremenit!
De când iarna a venit
Este flămând şi-i posac,
Roade scoarţă de copac...
De ce-s ţipete-n livadă?
Din senin încep să cadă
Morcovi gustoşi, şi mulţi, tii!
Dinspre zglobiii copii.
Se răsuceşte să vadă,
Copii s-au pus pe sfadă,
C-au făcut un om de nea,
Şi i-au pus nas, o surcea!
-Lasă-i te rog, Tudoraş,
Să-i roadă un iepuraş!
Iarna nu au ce să pască,
Este greu să se hrănească!...
A cedat, iar iepurică
Cară tremurând de frică,
Sub o brazdă, mulţumit,
Morcovii ce i-a primit!
Cu urechiuşele treze,
Se teme să nu-nsereze,
Într-un loc aşa departe,
Singur, fără vreun confrate.
A mâncat, s-a săturat,
Prin hârtoape a plecat,
Şi-i atât de fricit,
Căci puştanii l-au hrănit!
............................................
Şi voi, copii drăgălaşi,
Să-i iubiţi pe iepuraşi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu