Regăsirea fraţilor - Fabulă

Zece boabe-ntr-o păstaie,

Făceau caz şi hărmălaie,

Că nu-ncap, locul e strâmt,

Şi în adieri de vânt,

Păstaia atârnă greu.

-Ce facem, fratele meu?

(Întrebă îngrijorat,

Un bob rotund şi uscat.)

Ne-am maturizat şi iată,

Casa nu e-ndestulată,

Nu mai încăpem în ea.

Păstaia tot chibzuia:

"Dacă eu m-aş despica,

Copilaşii vor cădea,

Dar s-or căuta degrabă,

Cu dor o să se revadă,

Din ţărână se vor strânge,

De fericire vor plânge,

Şi-or rămâne împreună,

De au viaţa grea, sau bună.

Ori unde vor fi, tot toate,

Nimica nu le-o desparte!

....................................

Uscată bine de soare,

Păstaia plesni şi-o doare,

Că-şi pierdu fii pe sol.

S-au rostogolit uşor,

Şi s-au căutat cu foc,

Şi s-au strâns iar la un loc!

Ca o morală:

Numai oamenii-s bizari,

Când fraţiii s-au făcut mari,

Nici gând să se preţuiască,

Şi-n căsuţa părintească,

Nu mai încap, se jignesc,

Se urăsc şi nu-şi vorbesc,

Dar se regăsesc, se pare,

Şi ei...dar prin tribunale!