Când îţi pierzi supremaţia - Fabulă

Un şoim bătrân şi flămând,

Se tot socoate în gând,

Cum să dreagă, cum să facă,

Să poată ca altădată,

Să se năpustească iute,

Peste păsări, peste ciute,

Că-i tare secătuit,

Greoi şi înţepenit.

Trec căprioare răzleţe,

Şoimul face feţe, feţe,

S-ar avânta vitejeşte,

Dar dacă, Doamne fereşte,

Ar scăpa prada din gheare,

Căci putere nu mai are;

Ar râde din mii de state,

Tot soiul de-naripate.

Ah, în tinereţea sa,

Fără teamă ataca,

Făr' a şovăi deloc,

Făcea prada ghemotoc!

Se crispă. Dintr-un tufiş,

Iese şchiopând pe furiş,

Un iepure speriat.

Şoimu-n picaj a plonjat,

La iepuraş în spinare,

Stârnind uimire, rumoare,

Căci era, ( chiorul de el!)

Un jerpelit de de căţel!

Ce ecou asurzitor,

Ce urlet sfâşietor!

Păsările cu stupoare,

Văd cum biata arătare,

Se zvârcolea de durere,

Şi cum şoimu-n văzduh piere,

Ruşinat, că ar fi vrut,

Să se bage sub pământ!

Râd păsărelele mici:

-Ne-a vânat la străbunici,

Ne-a stârpit din neamul mare,

Fără pic de îndurare.

Nu s-a gândit că-ntr-o zi,

Rangu-i măreţ va pieri,

Şi ne vom distra văzând,

Cum vânează, confundând,

Un iepure cu un câine,

Asta da, mare ruşine!

A tânjit zile-n dogoare,

Şi a prins o javră-n gheare...

S-a dat mulţi ani temerar,

Dar acuma-i în zadar.

................................

Între stâncile pustii,

Văzând zburătoare mii,

Visează că le atacă,

Cum hulpav, bine se-ndoapă,

Pliscu-i  făcând jupuire,

Însă e închipuire.

Morala:

Pentru cei ce cred mereu,

Că-s un fel de Dumnezeu,

Printre oamenii mărunţi,

Când vor fi cândva, cărunţi,

Şi vor pierde din putere,

Vor uita gustul de miere,

Şi vor încerca din plin,

Gustul amar de pelin!