Vis dulce de iarnă - Poveste în rime

Staţi comozi pe canapea,
Să vă spun povestea mea,
Că-i plăcută, veţi vedea!
Într-o iarnă cum ningea,
Cu bucăţi de nea curată,
Ciudat, s-a făcut deodată,
Neaua-n zahăr vanilat,
Mărunt, dulce, glazurat.
Edenuţ privind afară,
Cum mări-albe se presară,
A simţit, (Nu aer rece)
Ci, că prin năsuc îi trece,
O aromă delicioasă,
Şi ţâşni voios din casă.
Ce avânt a prins prin ea!
Moale ca o catifea,
Bună ca o turtă-dulce,
Gustând de pe gard, uluce,
Se întreabă cu mirare:
"Ce se-ntâmplă, Doamne, oare?!"
Şi ştrengarul Azorel,
S-a uitat uimit şi el,
Mâncând ca un pofticios,
Nu mai vrea hrană un os;
A descoperit că-i bună
Neaua asta de smântână!
Pâşa, pâşa, Miorlăilă,
Vine şi-i privi cu milă.
A crezut, fără de şagă,
Că dejunul de zăpadă,
Se datorează cumva,
Că n-au bieţii, ce mânca!
Dar simţind miros plăcut,
A mâncat şi a tăcut!
Acum se linge pe bot,
Că s-a lipicit de tot!
E nedumerit şi pace,
S-a dus în casă şi toarce!
Somnoroasă-n pijamale,
Ilenuţa spune moale:
-Hei, trezeşte-te odată,
Că sunt tare supărată!
Unde ai ascuns aseară,
Husa mea, de la chitară?
Cu un ochişor cârpit,
Eden privi uluit,
Apoi sare şi întreabă:
-Afară este zăpadă,
Ori e zahăr vanilat?!
-Ai vrea tu...dar ai visat!