Viaţă de huzur - Viaţă de stradă - Fabulă

Un motan crescut în casă,

Pufos, cu blana lucioasă

De la şampon, parfumat,

Îngrijit şi aranjat,

Fără paraziţi, cu zgardă

Roşie, ca să se vadă

Din depărtare, căci el,

N-are niciun puricel;

E răsfăţat cu de toate,

Şi carnet de sănătate

Are. E motan iubit,

De stăpâni cocoloşit,

Vaccinat, cu bună hrană,

Toată este ca-n reclamă!

Trece-o mâţă vagaboandă,

Jerpelită, nemâncată,

Cu blana mirositoare,

Şi se stropşi la el tare.

L-a agresat, l-a scuipat,

I-a zis "Împopoţonat",

"Răsfăţat" şi "Lenevos",

"Bleg" în sus, şi bleg în jos,

Că nu simte ploi, ger, frig,

Ori să tremure covrig,

În nopţi reci, la vânătoare,

Pentru un boţ de mâncare.

Cotoiaşul e uimit,

Asta-n viaţă n-a-ntâlnit,

Nici reproşuri, nici jignire,

Şi umplut de umilire,

Îşi arată scos din minţi,

Îngrijiţii săi de dinţi.

Vagaboanta-nfuriată,

În două labe se saltă,

Scoate un sunet de luptă,

Neânfricată-l înfruntă,

Muşcându-i blana curată,

Făcându-i o mare pată.

Sărman motan răsfăţat,

Neputincios n-a luptat.

S-a supus, şi covrigel,

Miaună încetinel,

Să-l salveze cineva,

De urâta asta rea.

Ce miros îngrozitor,

I-a lăsat în perişor!

Zgripţuroaica nespălată,

N-a făcut duş niciodată!

Rânjind un cotoi bătrân,

Ronţăind ceva în drum,

Adică stătea la masă;

Îi reproşă: - Vezi, în casă,

E călduţ, viaţa-i de vis,

Dar pe stradă eşti ucis

Dacă nu eşti antrenat,

Ce folos că eşti bărbat?

Iat-o vagaboandă mică,

Te face zob fără frică!

Morala:

Cei căliţi, cu greu-n spate,

Rod şi munţii, trec şi ape,

Iar cel ce a huzurit,

Poate fi uşor strivit,

De persoane neânsemnate,

Însă "unse" cu de toate!