Un motan plin de grandoare,
Desfătându-se la soare,
Pe o perniţă pufoasă,
Visa la o dulce masă.
Trece neamul şoricesc,
Zgomotos şi îl trezesc.
El priveşte printre gene:
-Mergeţi pe vârfuri, măi, nene!
Nu vedeţi că deranjaţi?
Parcă sunteţi elefanţi!
Uşurel că-mi speriaţi,
Somnul meu de împăraţi!
Şoarecii au dat să fugă,
Unii şopoteau o rugă,
Dar văzându-l nemişcat,
Curioşi s-au întrebat:
-Nu cumva s-a-mbolnăvit?
-Eu cred că-i senil, smintit...
-Ba visează, a rostit,
Şeful şi mai uluit!
-N-auziţi? şopti căscând,
Păşiţi de puteţi, mimând.
Mergeţi la hambar, masardă,
În linişte şi degrabă!
Bou-n jug vociferează:
"Ăsta doarme şi visează,
Hrana bună-i lângă el,
De-aş fi fost un motănel..."
Brusc, tăcerea se destramă,
Boul asista cu teamă,
Cum un dulău hâd şi mare,
Îi sărise în spinare!
Coada sa stufoasă, lungă,
Era zbârlită şi strâmbă;
Perişoru-i din blăniţă,
Şade-n smocuri pe perniţă!
Boul fără de zăbavă,
A strâns ochii să nu vadă,
Ce-a păţit pân' la final,
Lenevosul de motan.
Dar se bucură în sine:
"Mare noroc e pe mine,
Trag eu plugul ca un rob,
Însă nu sunt făcut zob,
De un duşmănos de câine,
Sunt un bou da-i mult mai bine.
L-am invidiat în van,
Aspră-i viaţa de motan!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu