Stau de vorbă ca doi fraţi,

"Bâz", cu ochii bulbucaţi,

Şi-un gândac roşu, plăpând,

Ce-l aud timid, zicând:

-De ce ai ochii umflaţi?
Doar întreb, că-s minunaţi!...
Nu te supăra pe mine,
Cumva, ca să vezi mai bine?
-Hmm! zâmbeşte-n colţul gurii,
O-nzestrare a naturii,
Însă mai am un secret,
Şi-i şopti ceva discret.
Gândăcelu-i uluit,
O priveşte năucit,
Să o creadă pe cuvânt,
Musca-i cu "vorbele-n vânt",
Nu prea este serioasă,
Şi de fel e mincinoasă!
Să fie adevărat,
Ori sluta a inventat?
Trece un câine la pas,
Musca e plină de haz,
I se pune-n vârf de nas,
Doar să-i facă în necaz!
Ţine ochii fix pe el,
Căţelul mirat, la fel!
Ea îi depărtă mai tare,
(Câinele-i căpos şi mare!)
Îl priveşte înainte,
Ochii îi ies din orbite;
Ca cepele s-au mărit!
Uite-aşa s-a tot boldit,
Până ochii mai să-i cadă!
Însă n-a plecat degrabă,
Stă să-l cicălească, zău,
Pe câinele nătărău.
Câinele n-a suportat:
S-a rotit, a scheunat,
A dat şi cu laba-i mare,
Musca zbura, dar stupoare,
Se-aşeza pe nas, din nou,
Necăjindu-l şi mai rău,
Şi asta minute bune,
De l-a-nnebunit pe câine!
Gândacul a-ncremenit:
"Doamne, nu e de glumit
Cu aşa o idioată!...
Să nu mai scapi niciodată,
S-o goneşti şi iar să vină,
Mai bine plec în grădină!"
"Bâzz!" aude bizar, slab,
Ce s-a întâmplat e grav!
Musca răsturnată-n fire,
Îşi găsise lecuire,
Cu-un moş care o pândi,
Şi pe câine îl plesni,
Peste bot şi peste ea,
Şi amuţită stătea,
Cu ochii mari, bulbucaţi,
Înţepeniţi şi miraţi;
Spre câine, ori înspre soare...
-Gata-i cu secretul mare!
Bombănea gândacul trist.
S-arăţi că eşti un artist,
Pentru-o zi de afirmare,
Să chinui cu-nverşunare,
Fără bis, aplaudat,
Doar să-ţi scoţi ochii din cap?!

.............................................

Ca o morală:

*

Când îţi doreşti afirmare
Eu te rog să-ţi aminteşti,
De această întâmplare,
Şi poate mai chibzuieşti!