"Cine râde la urmă..." - Fabulă pentru copii

La o biată zburătoare,
Se-ntâmplă o defăimare.
Stăpâna îi retezase,
Aripile ei frumoase,
Ş-acum privea cu necaz,
La bătrânescu' pârleaz,
Că nu putea să se-avânte,
C-avea aripile scurte!
Iat-o altă-naripată,
Sărind, vioi, peste poartă,
Peste garduri şi pârleaz,
Îi spune plină de haz:
-Ah! tristă, neputincioasă.
(Ştiind-o cam ofticoasă)
Tare te-a sluţit, fetiţă,
Nici pichire, nici puicuţă!
Ea înghite-n sec şi tace,
Pestriţa tot nu-i dă pace:
-Nici de clocit nu eşti bună,
Nici să zbori prin bătătură,
Doar să scormoni zi-lumină,
Tânjind după câte-o râmă!
Vine gospodina iute:
-"Ghem", cu aripile scurte,
Vino să-ţi dau boabe multe,
Că nu poţi ieşi din curte...
O hrăneşte, o păzeşte
De pestriţa ce-ndrăzneşte,
Să se-apropie uşor,
Să fure vreun bobuşor!
Mănâncă, se simte bine:
-Sââc! iată ai râs de mine,
Îi spune suratei sale.
Mi-ai adus tu defăimare,
Ai râs şi m-ai umilit,
Dar nimic n-ai folosit!
Şi plecă, mândră prin curte,
Dând din aripile-i scurte!