vineri, 11 ianuarie 2013

Neputinţa legii - Fabulă



Martor ocular la toate,
Faptele ce le-a comis,
L-a desconspirat ast' noapte,
De conştiinţă împins.

Tup, la şef cu indignare,
(Un bondar cât o cireaşă.)
Şi-i dădu o listă-n care,
Victimele-s prinse-n plasă.

Opt gâze tronau pe masă,
Cinci ţânţari, doi gândaci moi,
Şi o muscă verde, grasă,
Cum să-l ierte, spuneţi voi!

Scărpinându-şi ceafa cheală,
Bondarul e revoltat:
-O să îi cer socoteală,
Crimele-s de neiertat!

Zboară haotic prin noapte,
Cu jandarmii cei voinici,
Şi-l găseşte pus pe fapte,
La ospăţ cu mulţi amici!

-Hei, păianjene, te-oi vinde
Ca pe un sclav odios!
Urzeşti plase pentru-a prinde,
Pe cei slabi? Eşti nemilos!

Prefăcându-se supus,
Păianjenul tot oftează:
-Regret faptele nespus,
Vino şi mă arestează!
.................................
Legea n-avu biruinţă,
Să intre-n plasă nu poate,
S-a zbătut în neputinţă,
Păianjenu-n...libertate!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu