Când ieşi Surdu din casă,
N-a văzut pe haina sa,
Pata ce trona lucioasă,
Cu aromă de chiftea.
La plecare s-a uitat
În oglinda de pe hol,
Şi nimic n-a observat,
Doar pe braţ un pufuşor.
Cât de-mpăunat păşeşte,
Cine e mai dichisit?
Toată lumea îl priveşte,
Ba unii i-au şi vorbit!
Ce-or fi zis?! N-a priceput!
Dar spre haină arătau,
El le-a spus: -Da, costă mult!"
Ei uimiţi, se depărtau.
Trece Mutu şi îi vede
Pata ce lucea în soare,
Şi spre haină se repede,
Făcând semne-n disperare!
Surdu, fălos, chicoteşte:
"Şi amicu' mă admiră!"
Cu mâinile-şi netezeşte,
Haina sa din stofă fină.
Mutu dă din mâini mai tare,
Scoate sunete de zor,
Arătând spre pata mare,
Surdu-i zice cu umor:
-Vezi, m-am pus la "patru ace",
Arăt a funcţionar,
Sunt aşa cuprins de-o pace,
Mă cred toţi miliardar.
Mă privesc, zâmbesc spre mine,
Pân' acum nu se-ntâmpla,
Ştii că veşmintele fine,
Te transformă-n "cineva"?
N-am crezut vreodată-n viaţă,
Că pot fi interesant,
Eu un amărât, o zdreanţă,
Când cu stil sunt îmbrăcat.
Mutu-i transpirat de nervi,
Îi înşfacă hainei, poala,
O suceşte, şi ce crezi?
Pe Surdu-l apucă "boala"!
Urlă ca ieşit din minţi,
Când văzu pata pe haină:
-Doamne, eu juram pe Sfinţi,
C-arăt şic şi-s plin de faimă!
De voiau să-mi facă-un bine,
Trecătorii nu-mi zâmbeau,
Ci-mi suceau haina ca tine,
Prefăcuţii se-amuzau!
Furişat pe-o scurtătură,
Fuge plin de indignare,
Şi bolborosea din gură:
-Ce ruşine, frăţioare!
Mutu, abia ţine pasul,
Şi-ar fi vrut să-i ţină dos,
Petei ce sclipea la soare,
Care prinse şi miros.
Au ajuns mâhniţi acasă,
Surdu suspină, ba plânge,
Mutu-l consolează: "Lasă!"
Şi după umeri îl strânge.
Surdu se mai linişti,
Însă decretă cu foc:
-Ce păcat că pot vorbi
Dar nu-s înţeleşi deloc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu