marți, 8 ianuarie 2013

La ghişeu - Prost sistemul de la stat! - Pamflet



Stau ca prostu', fac pe mine,
Un burtos se-mpinge bine,
Altu-mi tuşeşte-n ureche,
O babă parcă-i cu streche,
Îmi dă coate şi îmi zice:
-Ca 'mata am două fiice,
"Trecute", dar gospodine,
Vino într-o zi la mine,
Să le cunoşti, hei, îţi spun, 
Ai fi un ginere bun!...
Năduşelile mă trec,
Mai că îmi vine să plec,
Dar am taxe de plătit.
O fătucă s-a albit,
A dat ochii peste cap,
Şi-a picat! Privesc şi tac.
Rumoare, s-au strâns o gloată,
Şi-o plesnesc pe biata fată,
Care cască ochii mari.
Eu gândesc: "pestriţi","bizari",
O bună adunătură,
Şi de rang şi de scursură!...
Un vlăjgan trece în faţă,
O smolită rea, o caţă,
Sare la el, îl înjură,
Otravă are în  gură!...
Mai să râd, dar mai să plâng,
Chibzuiesc, oare ajung
Până pe la două, trei,
Am serviciu, dragii mei!
Ce sistem de "zarzavat",
Mă frământ, m-am enervat.
Un domn arogant şi chel,
(M-o fi crezând vreun tembel)
-Hei, la o parte, băiete,
Să văd de sunt rovinete!
Să-i cedez locul, ar vrea,
Cum să nu, la rând să stea!
Căci şi eu, şi lumea toată,
Stăm ca boii-n jug la poartă!
Doamne, ce cot mi-am luat,
Punct ochit, ţintă-n ficat!
Icnesc şi mă uit să văd
Cine mi-l face prăpăd!
Un cerşetor rupt, mânjit:
-Un bănuţ, sunt necăjit...
Întinde mâna soioasă,
I-am dat numai ca să iasă!
A lăsat în urma sa,
Un miros...naiba să-l ia!...
Un val de "împingători",
Arţăgoşi, asurzitori,
Duc rândul, (Ce rând? Grămadă!)
Mai aproape, ca să vadă
Funcţionarul "scrobit",
Cât mai are de muncit!
Da, muncit, îl doare-n "pix",
Căci de trei minute, fix,
Se scobeşte la un dinte,
Tacticos. M-a scos din minte!
Brrr! ce parfum de duzină,
O cucoană, cică fină,
Să mă pună la podea,
Aşa de greţos puţea!
Bine că mai am puţin,
Mă ţin de nas şi suspin.
Ajung la ghişeu. Chenzina
Mi se duce cu maşina!
Întind bănuţu' la casă.
-Nu vezi? Pauză de masă!
Aud o voce de bas,
Şi-mi închide geamu-n nas...
........................................
Sunt furios, nu mai pot,
Căci pe stat îl doare-n cot!
Am suportat cicăleli,
M-au trecut şi năduşeli,
Am luat una-n ficat,
Vorbe seci am ascultat,
Împins, călcat, ce ocară!
Mirosuri, lume murdară,
Pentru o taxă de dat,
Iar mâine, mai vin odat'!
Fraţilor sunt revoltat,
Cine-mi dă taxă pe "stat"?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu