Ţânţarul şi păianjenul - Fabulă

Un ţânţar sâcâitor,

Ţintind victima din zbor,

A făcut un scurt popas,

Parcă în draci, ţup! pe nas,

La un trecător grăbit,

Ce-a reacţionat subit!

Cum să-l lase să-l străpungă,

Cu trompa subţire, lungă,

Că-i usturător şi doare,

Şi te faci "scărpinătoare".

Nu l-a nimerit. Despotul

A zburat. Grabnic, netotul,

S-a reîntors enervat,

Că deh, nu a fost lăsat,

Să-şi ia cina ca oricare.

S-a proptit bine-n picioare,

Spate-ngust, firav, cambrat,

Şi hulpavul l-a-nţepat;

Trăgând sângele-nsetat,

Până când s-a săturat!

Urlă omul şi firesc,

L-a numit "Soi diavolesc",

"Fărâmă defectuoasă",

"Meschin" ce serveşe-o masă,

Provocând dureri şi patimi,

Şi cu greu poţi să te aperi,

Căci hain, te hărţuieşte,

Până când te-nebuneşte,

Şi arar de nimereşti,

Să-l ţinteşti, să-l nimiceşti.

Are simţurile fine,

Şi mai treaz ca la albine!

Cum stă omul bosumflat,

Cu nasu roşu, umflat,

Scărpinându-se de zor,

Vede pe ţiuitor,

Survolând zona, zburdalnic,

Cum a nimerit năvalnic,

Ca un orb din întâmplare,

Într-o pânză fină, mare,

De păianjen hărnicel,

Şi îl face prizonier!

Păianjenul mulţumit,

O ţine într-un hlizit,

Ba cu lacrimi hohoteşte!

Şi fix în ochi îl priveşte,

Întrebându-l: -Va să zică,

Crezi că eu sunt nea' Mitică,

Om zdravăn ca şi un munte,

Să mi te aşezi pe frunte,

Ori pe obraz, sau pe nas,

Doar să îmi faci în necaz?

Vezi, nu mă apăr de tine,

Şi vii generos la mine!

Îmi serveşti proaspăt ca masă,

Hmm, ce hrană delicioasă!

În această întâmplare,

Morala sună aşa:

Nu-i nevoie să fii "mare",

Ca să prinzi pe cineva,

În "plasa" ce o urzeşti,

Doar mintea să-ţi foloseşti!