miercuri, 9 ianuarie 2013

Femei, Doamne, ce femei!... - Pamflet



Femei, Doamne, ce femei!...
Cochete, subţiri, mai pline,
Caţe, "pupeze din tei",
Tratate ieftin, ori bine.
*
Elegantele-s frumoase,
Parfumate parcă-s flori!
Când păşesc lent, graţioase,
Lasă prospeţimi să mori!
*
Bietele banale, fade,
Cu un strai clasic, vă zic,
Se gândesc că nu se cade,
Să ieşi din tipar vreun pic!
*
Ah, "castele" nu permit
Atingeri...doar dacă sari,
Cu un card înghesuit,
De euro sau dolari.
*
Sunt şi "relele de muscă",
Ce-şi lasă soţul în pat,
(L-ar încuia într-o cuşcă)
Şi se duc! Parc-au turbat!
*
Gospodine, (Le-o fi bine?!)
Triste, cu umeri lăsaţi,
De la sacoşele pline,
Molestate de bărbaţi!
*
Năbădăioase din fire,
(Şi-s plesnite peste gură!)
Taca-tac...n-au lecuire,
Tot ţâfnoase, las' că-ndură!
*
Cu suspicioasa-i jale,
De întârzii un minut,
Sparge vase, zvârle oale,
Bocind: "Spune ce-ai făcut?!"
*
Femeia dominatoare,
Ce te ţine sub papuc,
Te subjugă de-o vezi soare,
Dintr-un dur devii năuc!
*
Mai e femeia-copil,
Cu ochii vioi, miraţi,
O tot ocroteşti gentil,
Vă iubiţi mai mult ca fraţi!
*
Şi gingaşa, ţi-e şi milă
S-o "uzezi", să pui o mână,
Doar vecina e abilă:
"I-o pune altu' de-o lună!"
*
Şi mai sunt "specii", eheii,
Dar vă las să le ghiciţi!
Domnilor, ce vă daţi zmei,
Vă spun, n-o să izbutiţi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu