Coada tot sus! - Fabulă

O capră zveltă, frumoasă,

Crezându-se o crăiasă,

Îşi purta coada pe sus,

De-l pufnea râsul pe Urs,

Când vedea că e râioasă,

Şi-o ţinea în vânt făloasă!

Ba, ducesa zvăpăiată,

Avea straşnic chef de ceartă,

Cu Nela, o oaie creaţă,

Şi de fel cam şugubeaţă.

-Bleagă, "supusă de turmă",

Ce mergi cu dulăi pe urmă,

Vara pe arşiţă mare,

Toropită rău de soare;

Mulsă-n zori, la prânz şi seară,

Uite-aşa vară de vară,

Pe când eu sar peste ţarc,

Arcuită ca un arc!

Pasc din iarba cea mai grasă,

Beau din apa răcoroasă,

A izvoarelor de munte,

Tu din bălţile stătute!

Nela scuturându-şi lâna,

(Ce-i vine să-i tragă una,

Peste coada ei râioasă,)

Şi-i şopti prietenoasă:

-Mi-o fi viaţa cum zici tu,

Ai dreptate, nu zic nu!

Dar în turma de mioare,

Eu am protecţie mare:

Dulăii sunt paznici buni,

Ce să mai zic de stăpâni?

Ne mulg, dar ne ocrotesc,

Şi de fiare ne păzesc,

Pe când tu...N-a terminat,

Căpriţa sări din ţarc.

-Invidioasă supusă,

Replică, şi a fost dusă!

Agitaţie în turmă,

Toate oile-s spre strungă.

Nela văzând grozăvia,

Zbieră de vui câmpia!

Căpriţa cea mândră tare,

Căzu lupului în gheare,

Care-acum o sfâşia;

Muribunda horcăia,

Cu ochii spre Nela care,

O privea cu groază mare.

Lupu-a tras de ea, a tras,

Pân' pielea a mai rămas!

Despre coadă nu v-am spus?

A rămas râioasa-n sus!

*

Ca o morală:

*

Cât de "pierdută" o fi,

Capra, hei, nu chicoti,

Coada tot în sus o ţine,

Să se vadă râia bine!