Doi viermi de elită-n stat,
N-au muncit, dar au mâncat,
C-au găsit un câine mort.
Sporovăiau: -Nu suport
Când este aşa schilod,
N-ai ce mânca nici pe şold!
Ia încearcă-l frăţioare,
Să vezi, are carnea moale?
Eu stau cam prost cu dantura...
Nu mai am! Ce tura-vura!
Degustătorul, târât,
A ajuns până la gât
Şi ronţăie, dar şi-a spart
Un dinte abia plombat.
Mişunând îndurerat,
Se-apucase de mâncat:
O bucată, colo, ici...
Hop, apare un arici,
Care-i priveşte cu greaţă,
Ba şi vomă în verdeaţă,
Şi îngreţoşat le spune:
-A naibii de spurcăciune!
Sarcoame nesăbuite,
Voi, mâncăruri pregătite,
Nu serviţi ca orşicine,
Aşteptaţi doar mortăciune?!
Sătulul, acum "cânta".
Asta-i meseria sa!
Aşteptând pe sclifosit
Să termine de prânzit.
Dar este o gazdă bună:
-Ia şi tu o-nghiţitură!
Îndemnă pe Aricică.
Bietul, palid se ridică,
De prin iarba protectoare,
Şi plecă plin de oroare!
Viermii se privesc o vreme.
-Să n-aibă apreciere
De mâncare gratuită,
Pe-aşa criză-afurisită?!
Pentru noi e mană mare
Când unul de foame moare!
Căci mâncăm pe săturate,
Mai stocăm şi din bucate!...
Să nu pleci din cimitir,
Mai vine un chilipir!
Ăsta pare mai de soi.
Voi muriţi să trăim noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu