Sub talpa nevestii
*
În rezonanţă de cuvinte:
"Eşti mototol cu mâini de ceară!..."
El n-a luat învăţăminte,
Şi a-ncasat-o iar, aseară!
*
Unui "încornorat"
*
S-a născut om, ca fiecare,
Dar soaţa lui l-a făcut bou,
Căci are coarne în dotare,
C-o prinse cu-n văr...în depou!
*
De frica nevestii
*
De groaza ei e "târâtoare",
Însă nu şarpe veninos,
Ci melc cărând căsoaia mare,
Ascultător, supus, sfios...
*
Refulare
*
E tare-n gură ca o coasă,
Un răzvrătit, un nesupus!...
El se "încarcă" bine-n-casă,
Căci la nevastă-i un supus!
*
Unui "încornorat" cu bis-uri
*
Afectat, gândeşte bietul:
"Să plec cu nevasta-n lume,
Şi l-a-ntors să-i rup biletul,
Că-s "încornorat" cu spume!"
*
Dresoarea
*
Pristol e soaţa pentru el,
Iar pentru ea, e un căţel!
A învăţat "Şezi!" şi "Culcat!",
Vedeţi ce OK l-a dresat?
*
Unui tată alb cu un fiu negru
*
Ca să nu-i tulbure somnul,
Bietul îi ţine isonul:
"Da, mămico, ai dreptate,
Bebe e alb ca un lapte!"
*
Unui soţ mai în vârstă cu soţie tânără
*
"Îngerul meu drăgălaş!"
O răsfaţă cald, duios...
Ea-n gând, foarte pătimaş,
"Buni ţi-s banii, că-n rest..moş!"
*
"Cântatul" în casă
*
În lume este ca un tigru,
Dar cu cu nevastă-sa, acasă,
Nu cârâie nici "Cucurigu!",
Ea "cântă", el...pitit sub masă!
*
"Pictoriţa"
*
Se însură, (Aoleuu!...)
Cu o pictoriţă bună,
Că-i pictă un "curcubeu",
Ce-a stat sub ochi cam o lună!
*
Patrupedul
*
Mă-sa l-a făcut biped,
Dar de când s-a însurat,
Văd că este patruped,
Cu interzis în "lătrat"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu