Cu tolba goală, scorţoasă,
Umblă Moartea fără coasă.
I-o fură un hoţ, odat',
Când s-a pus pe secerat,
Într-un sat cu bătrânei,
Necăjiţi şi singurei.
*
Le-au plecat fiice, feciori,
Printre străini călători;
S-au dus la oraşe-s mari,
Şcoliţi şi cu funcţii "tari",
Cu secretare frumoase,
Şi maşini scumpe, luxoase,
I-au uitat, i-au părăsit,
Înapoi n-au mai venit!...
*
Stau pe prispe întristaţi,
Ori la porţi îngânduraţi,
Privind uliţa pustie:
-Poate azi, vine Ilie...
Anii au trecut în zbor,
Şi m-am gârbovit uşor,
Părul e alb, am slăbit,
Cât dorul m-a chinuit!...
*
N-a venit nici azi.Oftează.
Ochii bătrâni lăcrimează,
Picurii cad în ţărână,
Îi mai şterge cu o mână,
Aspră de muncă şi chin...
-Feciorii nu ne mai vin,
Spune tristă o bunică.
Ne-au uitat, bade Mitică!
Ce dor să-i prindă de noi,
Scoşi din griji şi din nevoi?!
*
Zguduit ca de fior,
Rosti: -Simt că o să mor,
Fără să-l mai văd o dată.
Inima nu mi-e-mpăcată,
Şi n-aş vrea să plec "la drum",
Fără să-mi iau rămas-bun!...
*
Moartea cât a ascultat,
S-a muiat, a lăcrimat,
"Bieţi părinţi!..", s-a-nduioşat!
Ar putea să-l bage-n sac,
Însă speră, o miloasă,
Să-i vină fiul acasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu