Văzând triplu de la vin,
Ilie şi cu-n vecin,
Mărşăluiau înspre casă,
Pe o ploaie rece, deasă,
Sprijinindu-se de garduri,
Lovindu-se şi de ramuri,
Ori dându-se cap în cap.
Hop, unul s-a-mpiedicat
Şi-a căzut cu faţa-n jos,
În nămolu-alunecos!
Vrea să se salte încet,
Parcă-i prins în aracet!
Îngăimă ceva, înjură,
Scuipă noroiul din gură
Şi îl strigă pe Ilie,
Prietenul de beţie.
Dubios că nu-i răspunde!
Ăsta făcea nişte tumbe,
Agăţându-se-n zadar,
De ceva imaginar!
Înnămoliţi amândoi,
Arătau ca nişte boi!
Se propteşte bine-n coate
Şi bălmăji: -Frate, frate,
Stai să-mi iau şapca de jos
Şi te salt că doar nu-s moş!
Clătinel s-a ridicat,
Dar se izbi de-un copac
Şi plonjă-n noroi pe spate.
Ilie, mai într-o parte,
Bolborosea curios:
-De ce eşti aşa hidos,
Îţi văd doar un ochi sticlos,
În rest eşti un noroios!...
-Dă-mi mâna, te rog, Ilie,
Că-s captiv în apărie!
I-a întins mâna cu greu,
Dar pică în capul său!
Icnind, stâlcitul se mişcă
Şi-nciudat picioru-i pişcă.
Ilie sare ca arcul,
Şi căzu chircit, săracul,
Lângă-un ciot de prun uscat,
Lovindu-se fix în cap!
Anestezie totală!
Amicul tăciune, smoală,
Din creştet până-n picioare,
De la lutul adânc, moale,
Se târâ-n genunchi, pe coate,
Şi ajunge la confrate.
L-a văzut că-i nemişcat,
Cu un cucui, moţ în cap,
Şi-l jeleşte ca o babă:
-Ilie eşti de ispravă,
Să-mi faci mie viaţa grea,
Eu cu cine voi mai bea?!
Plânge-n hohote, jeleşte,
Îl scutură bărbăteşte;
Îl pupa, îl mângâia,
Ca omu-n durerea sa!
A stat trist o oră bună,
Iată-i răsărit de lună!
Nu mai boceşte, suspină...
Dar noroc cu o vecină
Care-i zărise din poartă
Chemând ajutoare-ndată!
"Mortul" nu fusese mort,
Dormea şi-l "durea în cot",
De spaima cruntă şi mare,
A jalnicei "bocitoare"!
Şi aflând povestea toată,
Parcă-ar mai "muri" o dată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu