Unduindu-se o vulpe,
Rotind coada cu fineţe,
Aşezând cu şarm, în cupe,
Silicoanele măreţe,
Ridicând suav, fustiţa,
Un petec de pânză rară,
(O şmecheroaică leliţa!)
Transparentă şi uşoară,
Se preface că nu-l vede
Pe Martin care o soarbe
Din priviri, ah! se repede,
Când scăpă vreo patru boabe
De piper, căci încerca,
Să le pună-n vinul fiert,
Şi se prăvăli spre ea.
Fascinat parcă-i inert,
Căci zări ce voluptoasă
E vecina lui, ştrengara,
Ce dansa lasciv pe masă,
Aţâţându-l toată seara!
Ea-i zâmbeşte drăgăstoasă,
El se mustră-n sinea sa:
"Cum n-am văzut că-i frumoasă,
C-ar fi fost de mult a mea!..."
Frenetic, în paşi ritmaţi,
Se apropie uşor.
Martin cu ochii holbaţi:
"Doamne, nu cumva să mor
Să ratez aşa Zeiţă!
O "glazură" dulce, vie,
Naturală- porumbiţă,
Un extaz şi agonie!"
Sângele-i hoinar prin vene,
Pulsu-i greu de controlat...
Vulpea se pleacă alene,
Într-un dans lent, incitant,
Peste trupul lui Martin,
Ce era-n delir tembelul,
Ea-i şoptea vorbe de-alin,
Şi-i şterpeli portofelul!
Stând pe spate ca bufonul,
Respirând cu greutate,
Hop! îi sparse siliconul,
Când se ridică pe coate,
Căci prinse din întâmplare,
(A jurat că nu a vrut!)
Sânul enorm, între gheare,
Şi-a rămas năuc şi mut!
Uimitor, sânul "sadea",
Uşurel se micşora!
Vulpea jenată-a plecat,
Îi pierise pe loc, zelul.
-Uff, ce seară de rahat,
Dar am baremi...portofelul!
Morala:
Când Martinii-s prea atenţi,
La vulpiţe "naturale",
Mai cad şi de nătăfleţi,
Cu ochii la silicoane!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu