Răsuna o cafenea!
O căpriţă chicotea,
Căci văzu un porc jegos,
Cum o ţintise, sfios!
*
Nu râdea că-i timid, Doamne,
Ci c-avea mai multe toamne,
Un ochi mic, unu cât noru',
Şi-i tot admira picioru'!
*
Dacă-l ţinea dezgolit,
Unde să se fi boldit?
La aşa picioare fine,
Şi la mort "ceva", îi vine!
*
Mai spre uşă, un măgar,
C-o faţă de demnitar,
Învârtea un card, cu zel,
Precis cu un singur ţel!
*
O căpriţă, o zvârlugă,
Mai că o rupse la fugă,
Aşa grabnic a ajuns,
Lângă măgăruşul uns.
*
Da, uns, căci avea la gel,
Peste păru-i...(Mai mult chel!)
Căscând ochi de leopard,
A şi rămas fără card!
*
Căpriţa, o "instruită",
Lunecoasă, o termită,
Dispăru discret, din bar,
Că-l "arse" pe demnitar!
*
Colo-n stânga, un bou gras,
Parfumat şi proaspăt ras,
Le face cu ochiul stâng,
La căpriţe. Un nătâng!
*
O drăcoaică tupeistă,
Cu fusta cât o batistă,
I se puse pe genunchi,
Ei şi ce dacă e unchi?!
*
C-o mână îl mângâia,
Cu alta îi pipăia
Portofelul burduşit,
L-a şterpelit şi-a fugit!
*
Căpriţele ce-au rămas,
Pe-un ţap naiv, au atras,
Să vină la masa lor,
Lăsându-l fără un chior!
*
Se tot scotocise tontul,
Prin buzunare, căci contul,
Îl golise-n mod bizar,
Tot caprele, ieri, în bar.
*
Ce să mai facă cu el?
Au zărit un tinerel,
Un taur ce le-a "tradus",
Apoi le-a scos l-a produs.
..............................................
Ca o morală:
*
Voi, şiretelor căpriţe,
Şmecheritelor leliţe,
Pârjoliţi şi fraieriţi,
Până naşul vi-l găsiţi!
*
Cum e să munciţi pe coate,
Să ieşiţi noapte de noapte,
Slugi de amor, căci răsplata
E la taur. S-a-ntors roata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu