Un amorez înfocat,
Într-o noapte pitulat,
S-a furişat la ispită,
Adică a sa iubită,
Dar mândruţă cu bărbat,
Ce era de ieri plecat,
În pădure după lemne.
Ea, ziua, făcându-i semne,
Cum face de obicei:
Îşi scarpină cu temei,
Vârful nasului, urechea,
Însemna: "S-a dus perechea!"
Ajunge tiptil la uşă,
Ba vine şi-o căţeluşă,
Şi bucuroasă-i lingea,
(Că de-acum îl cunoştea!)
Mâna aspră, păcătoasă,
Ce-o mângâia pe nevastă!
Bate timorat, uşor...
Foşnete pe coridor
Şi o namilă apare
Şi-i dă bâte pe spinare,
Până-l lasă lat, pe jos!
Namila-l privi ciudos,
Şi constată că-i Ilie,
Tovarăşul de beţie.
-Vericule, ce-i cu tine?
Nici n-a plecat omul bine,
Şi tu hop, în loc călduţ!
Ce n-ai strigat biet, prostuţ,
Că n-ai fi gemut acum...
Însă ce zăresc pe drum?
Un pirpiriu după umbră,
Bâjbâind la poartă, umblă,
O deschide liniştit,
Şi spre casă a pornit.
Ăştia, cu ochii holbaţi,
Pe burtă, îngrijoraţi,
Şuşoteau cu frica-n sân:
-E bărbat-su şi-i beat tun!
Uite că abia păşeşte,
Însă ne cotonogeşte
Dacă ne prinde, cumva,
Să fugim din calea sa!
Târându-se prin pridvor,
Îi dau căsuţei ocol,
Bătutu' cu icnituri,
Namila cu-njurături.
Năduşiţi ajung la şură,
Câinii o ţineau o gură!
-Curios, şopteşte unul,
Câine să-şi latre stăpânul?!
Aici nu-i lucru curat!
S-au iţiit, sau mirat...
Dar ce văd ochii din umbră?
Presimţirea le-a fost sumbră!
Pricăjitul, mort de beat,
Era prostu' de Ignat,
Ce o drăgălea cu foc,
Pe nevasta cu "noroc"!
......................................
Să-ţi facă curte, holtei,
Şi nu doar unu, ci trei!
Să ai şi bărbat acasă,
Cert că eşti..."o norocoasă"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu