S-a lăsat noaptea-n pripă
Şi-un frumos porumbel,
Băgă capul sub aripă,
Şi adormi singurel,
Căci perechea n-a venit,
Doamne, cât a aşteptat!...
E târziu şi-a adormit,
Trist şi-ngrijorat.
Tresare din când în când,
Saltă-o aripioară;
Poate îi trece vreun gând
Cu-a lui soţioară...
Roti capul derutat,
Ea nu-i lângă el!
Iată-l acum, iar de veghe,
Bietul porumbel!
Fâlfâit de aripi. Vine!
Ea e, porumbiţa!
Se deşteaptă şi mai bine,
Se mişcă şi viţa;
Viţa ce urcă spre casă
Şi le ţine umbră,
Dar aude o cântare,
O cântare sumbră.
Era bufniţa-nocturna,
El s-a-nfiorat!
De-acum asfinţeşte luna,
Mult a aşteptat!
Însă-n zori, încă-i tăcere,
Parcă de mormânt,
El îşi vede porumbiţa,
Zăcând pe pământ.
A zburat până la ea,
În jur s-a foit.
De-avea lacrimi, un ocean
Ar fi-nfăptuit!
Şi cu ciocul lui micuţ,
Parcă îi spunea:
"Hai acasă, chip drăguţ,
La cuib, draga mea!"
Cin' să-i ţină de urât
Nopţile de iarnă,
Când e viscol şi e vânt
Şi e ger afară?
Cine să-l mai încălzească
Stând strânsă de el,
Cine să-i mai scoată pui,
Pui de porumbel?
A pus capul lent pe ea.
Nu plânge, nu ţipă...
Ea e ţeapănă, rănită,
La cap şi aripă.
Se vede, suferă mult;
Oare-a aţipit?
Şi n-a mai zburat. N-a vrut!
Când pisica a venit...
Şi-un frumos porumbel,
Băgă capul sub aripă,
Şi adormi singurel,
Căci perechea n-a venit,
Doamne, cât a aşteptat!...
E târziu şi-a adormit,
Trist şi-ngrijorat.
Tresare din când în când,
Saltă-o aripioară;
Poate îi trece vreun gând
Cu-a lui soţioară...
Roti capul derutat,
Ea nu-i lângă el!
Iată-l acum, iar de veghe,
Bietul porumbel!
Fâlfâit de aripi. Vine!
Ea e, porumbiţa!
Se deşteaptă şi mai bine,
Se mişcă şi viţa;
Viţa ce urcă spre casă
Şi le ţine umbră,
Dar aude o cântare,
O cântare sumbră.
Era bufniţa-nocturna,
El s-a-nfiorat!
De-acum asfinţeşte luna,
Mult a aşteptat!
Însă-n zori, încă-i tăcere,
Parcă de mormânt,
El îşi vede porumbiţa,
Zăcând pe pământ.
A zburat până la ea,
În jur s-a foit.
De-avea lacrimi, un ocean
Ar fi-nfăptuit!
Şi cu ciocul lui micuţ,
Parcă îi spunea:
"Hai acasă, chip drăguţ,
La cuib, draga mea!"
Cin' să-i ţină de urât
Nopţile de iarnă,
Când e viscol şi e vânt
Şi e ger afară?
Cine să-l mai încălzească
Stând strânsă de el,
Cine să-i mai scoată pui,
Pui de porumbel?
A pus capul lent pe ea.
Nu plânge, nu ţipă...
Ea e ţeapănă, rănită,
La cap şi aripă.
Se vede, suferă mult;
Oare-a aţipit?
Şi n-a mai zburat. N-a vrut!
Când pisica a venit...
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu