Marchiza toamnă

În rochie de rugină,
Toamna, măiastră regină,
A pictat şi a gătit,
Cu voaluri de borangic,
Via, scaieţii şi iarba;
Iar peste frunze cu graba,
A suflat când le-a văzut,
De emoţie-au căzut!

În cale-ntâlni un spin.
L-a învăluit puţin,
Şi-i şopti ceva discret,
El s-a asprit, trist şi lent,
Apoi pică bosumflat,
Pe-un ogor abia arat!

Val-vârtej, fără de milă,
Spre o floare imobilă,
Suavă ca o marchiză,
O salută, dar surpriză!
Floarea galbenă se pleacă,
Şi a rămas frântă, seacă!

Ageră-n nuc a sărit,
Nucile le-a decojit,
Presurrându-le pe jos,
Colaj de bile lemnos.
Lăsând ciorile flămânde,
Zburând haotic, zălude!

Livada-i fără veşmânt,
Dezgolită de-al său vânt,
Tremură şi îşi îndoaie,
Crengile ude de ploaie,
Cu reci cuiburi, pustiite,
Şi de vrăbii părăsite.
Stau sub streşini primitoare,
Tânjind la zile cu soare!...

Şi în freamăt de suspine,
Noaptea-n mantia ei vine,
Păşind ca o mare doamnă,
S-a mai dus o zi de toamnă!