Când se ţin "scaii" de tine - Fabulă

Muştele sunt de ispravă!

Oprindu-se o zăbavă,

Pe o moviliţă caldă,

Gustul de gunoi să-şi dreagă,

Îmboldindu-se hapsâne,

Vâjjj, un ameţit de câine,

Într-o goană nebunească,

Şi era să le strivească!

Au zburat înspăimântate.

Oţărâte, incitate,

De-ndrăzneala unei slugi

Cu urechi pleoştite, lungi,

Care latră şi la soare,

Pentru două, trei, oscioare;

Răzbunătoare şi tute,

S-au unit un roi de slute,

Şi au tăbărât ciorchine,

Pe năbădăiosul  câine.

Mort de ar fi fost, (În fine!)

Se adunau mai puţine!

Cele verzi, bâz, în ureche,

Fugea năuc ca la streche!

Cele negre-n ochi, grăbite,

"Minte-ngustă" de tâmpite!

Restu-au tăbărât pe bot,

Ciupindu-l parc-aveau cioc!

Hărţuit şi-ndurerat,

A fugit, a scheunat,

S-a tăvălit şi prin iarbă,

Sperând gloata c-o destramă...

Zburau doar o clipă, iute,

Dar se întorceau mai multe!

Îngrozit şi disperat,

Biruit şi derutat,

Se rostogoli-ntr-o vale,

Însă brusc, sare-n picioare,

Se cambrează voiniceşte,

Şi l-a fugă o zbugheşte!

Muştele-s înfipte bine,

Dar nu-i mai păsa la câine!

Gonea prin scaieţi, hârtoape,

Până a zărit aproape,

Un lac şi face un salt,

Şi ca zburând, a plonjat,

În apa lui salvatoare,

Scăpând de "chinuitoare"!

Stau mărgele răsturnate,

Verzi, gălbui, negre, pătate,

Agăţate în mătase,

Tăcute şi pântecoase,

În jur la năpăstuit,

Care ud şi istovit,

A ieşit cu greu din lac,

Oftând: - Astea-s pui de Drac!

'

Ca o morală: 

*

Când de tine, cineva,

Se ţine ca musca rea,

Riscă, nu sta în dileme,

Doar aşa scapi de probleme!