Slăbiciunea unui vultur - Fabulă

Odată s-a întâmplat,

Ca un vultur îngâmfat,

Să păţească o ruşine,

De a râs întreaga lume!

Stând pe-o stâncă dezgolită,

Colţuroasă, lustruită,

Ţipând jalnic uneori,

Provocând spaime, fiori,

Expunându-şi măreţia,

Peste slabi supremaţia,

Înaripatelor mici,

Peste căpriori voinici,

Niciodată vulnerabil!

Trece-un iepuraş amabil,

Şi se-nclină respectuos,

Pleoştind urechea sfios,

Semn de supunere mare,

Vulcanicei zburătoare!

Vulturul pleşuv şi-a-ntins

Aripile-n necuprins,

Fâlfâind primejdios

Şi grăi măriminos:

-Ai curaj făptură mică,

Privirea de ţi-o ridică

Şi spune-mi dorinţa ta,

Că acuş te-oi îndopa!

Căci plăcerea cea mai mare

E să văd cum tremuri tare!

Iepuraşu-n genunchi cade:

-Mi-ar plăcea să-ascult balade.

Că de când măicuţa mea,

S-a dus departe...pe-o stea!

Nimeni nu m-a alinat,

Ori duios să-mi fi cântat!

Nici balade, nici poeme,

Ş-adormeam seara devreme.

Vulturul căzu pe gânduri:

-Eu ştiu doar câteva rânduri...

Însă cum să le rostesc

Căci iată, în jur roiesc,

Vietăţi şi-or crede toate,

Că sunt slab din bunătate!

Altă dorinţă nu ai?

-Desigur, aş dori... Stai!

Să-mi arăţi o piruetă

Ca o domniţă cochetă.

Bunicuţa, doamnă fină,

A fost mare balerină!

O admiram cum dansa,

Doar o piruietă-aş vrea...

Vulturul privi-ntr-o parte,

Să nu-l vadă vreun confrate,

Şi c-o alură şarmantă,

C-o sucire elegantă,

Execută într-o clipă,

Dar se-ncurcă în aripă

Şi-n concentrarea-i aleasă,

Uită de stânca lucioasă,

Şi s-a dezechilibrat,

Zgârâindu-se la cap.

Ca o piatră se prăvale

Peste stâncă până-n vale!

Morman de pene grămadă,

A strânşi curioşi să vadă:

Ciute, lupi, vulpi şi mistreţi,

Cintezoi, mierle, sticleţi,

Gaiţe dar şi un corb:

-Te-a tradus ca pe un orb!

I-a strigat dezamăgit.

Te-a păcălit un pârlit!

Vulturul trist, ruşinat:

-M-am lăsat înduplecat...

Slăbiciunea m-a adus

În starea de râs cu plâns...

Morala:

Cine-a zis că de eşti mare,

Ai şi lumea la picioare?

Un "grăunte" mic, isteţ,

Te transformă-n nătăfleţ!