Tiii, ce iarnă gospodină! - Poezie pentru copii

Câmpu-n goliciune şade.
Iarna-şi şopti: "Nu se cade
Să tremure strâns şi rece,
Timpul parcă-n ciudă-mi trece,
Şi eu m-am zgârcit la fulgi,
O să-i schimb straiul în dungi!"

Şi din văluri luminoase,
Măsoară, taie şi coase,
Şuviţe imaculate,
Şi depuse peste toate:
Case, garduri şi fântâni,
Şi pe năsucuri la câini.

Tii! ce iarnă gospodină,
Lumea e-n pulbere fină!
Suflecată pân' la coate,
S-a văitat puţin, de spate,
Dar privindu-şi munca sa,
Ca un copil jubila:
"Imobile, tot ce mişcă,
Le-am pus straie ca de frişcă!"