Iarna adormise-n iarnă,
Într-o râpă desfundată.
Cin' să toarne, cin' să cearnă,
Cin' să umple lumea toată,
Cu vrajă imaculată?
Crivăţ disperat, o cată'!
.
O găsi în hibernare,
Sforăind precum bunicul.
Lungă, goală la spinare,
Îi căzuse şi baticul.
Iar bocancii din picioare,
Unde-s? I-a pierdut se pare!
.
Suflă Crivăţ, suflă tare,
Cu fălci aspre, flămângioase.
Iarna ameţită, sare,
Că şuiul o zgâlţânase,
De-i trosniră zeci de oase,
Şi la muncă o-ndemnase.
.
Zburdând prin câmpia goală,
A stârnit în trecăt Gerul,
Care bântuia pe-afară,
Muşcător, rece ca fierul,
Şi-au iscat o nebuloasă...
Nu ieşiţi copii, din casă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu